În Ajunul Praznicului Crăciunului, după slujba Vecerniei unită cu Litia,
s-au primit cetele de colindători care au adus vestea cea bună a Nașterii
Domnului Iisus Hristos.
La Praznicul Nașterii
Domnului a fost oficiată Utrenia urmată de Sfânta Liturghie.
A fost citit cu acest
prilej cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan al
Banatului. La finalul Pastoralei, Ierarhul Timișoarei ne povățuiește: ,,Pruncul
Iisus, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, rămâne pentru noi creștinii pildă de urmat
în dreptate față de Tatăl Ceresc și față de semenii noștri: „Hristos Și-a pus
sufletul Său pentru noi și noi datori suntem să ne punem sufletele pentru
frați” (I Ioan 3, 16). Cumpătare și smerenie se cuvine să avem față de noi
înșine, dreptate și iubire față de semenii noștri, evlavie și credință față de
Dumnezeu.
Iubiților, ne
ducem toți timpul la moară; să facem fiecare din viața noastră o prescură, pe
care s-o punem pe altarul iubirii lui Hristos”.
Mai mulți
copii și tineri s-au împărtășit la momentul potrivit cu Trupul și Sângele
Domnului.
După otpustul
Sfintei Liturghii copiii prezenți au colindat Pruncului Iisus în Betleemul
bisericii parohiale. Au fost răsplătiți toți copiii prezenți cu daruri oferite
de parohie, cât și de Fundația Rudolf Walther din Timișoara.
Tot cu acest prilej a fost distribuit nr. 4 (32) al
revistei cu cultură și religie rurală ,,Arhanghelul” împreună cu tradiționalul
calendar creștin-ortodox de buzunar editate de Parohia Birda.