Vineri, 28 aprilie,
cu începere de la orele 17,00, a fost susținută o cateheză, în biserica cu
hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae”, din parohia Colonia Gătaia, protopopiatul
Deta.
Cateheza cu tema ,,Vârstnicii în
viața comunității parohiale” a fost pregătită și susținută de către P. C.
Părinte Iulian Popa, parohul locului, și s-a adresat grupei de cateheză formată
din copii și tineri. Fiind o grupă diferențiată de vârstă, preotul catehet a
lucrat pe două nivele, în momentul expunerii, cei mici au realizat în culori
chipuri de bătrâni.
În susținerea catehezei ilustrate cu
ajutorul calculatorului, au fost realizate mai multe diapozitive care au format
lecția pregătită. După predarea câte unei secvențe, preotul Iulian Popa s-a
folosit de metoda interogativă, fixând astfel prin întrebări și răspunsuri,
noile învățături predate copiilor.
De remarcat a fost bogata
documentare biblică și patristică a catehezei, precum și cunoștințe
interdisciplinare, dar și din învățăturile practice ale Înaltpreasfințitului
Mitropolit Ioan care îndemna într-o ocazie: ,,Să nu-i trimitem triști pe cei
vârstnici în Rai”.
Biserica oferă și locul și spațiul
în care cei bătrâni își găsesc menirea, un loc împotriva uitării și
abandonului, a regăsirii utilității de odinioară a celor trecuți de vârsta
pensionării. În concluzie, părintele Iulian Popa a vorbit de două remedii în
cazul vârstnicilor: Mângâiere și îngrijire.
Cu acest prilej au fost prezenți
clericii din grupa de cateheză Sud-Est din cadrul Protopopiatului Deta condus
de P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei și compusă din P. C. Părinți
Florin Groza (parohia Jebel), Valentin Bugariu (parohia Birda), Zoran Milovanov
(parohia Berecuța), Ionuț Mania (parohia Liebling), Sebastian Andrei Petrescu
(parohia Pădureni), Adrian Cohuț (parohia Percosova) și Iulian Popa, gazda
acestei cateheze demonstrative.