luni, 3 aprilie 2023

Conferință dedicată lui Vasile Voiculescu la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din Timișoara

 

   Luni, 4 martie de la orele 12,00, a avut loc la sediul filialei ,,Valeriu Braniște” ,a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, întâlnirea săptămânală a membrilor filialei de la Timișoara. Cu acest prilej a fost organizată o activitate care a oferit participanților o conferință, o prezentare de carte și de revistă.

  În prima parte a întâlnirii, preotul Valentin Bugariu a susținut conferința cu tema ,,Poezia religioasă a lui V. Voiculescu, la 60 de ani de la înveșnicirea poetului”. Comunicarea a fost realizată cu prilejul împlinirii pe 26 aprilie 2023, a 60 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului și mărturisitorului creștin Vasile Voiculescu (1884-1963).

     V. Voiculescu s-a născut în Ajunul Sfintei Parascheva, a fost arestat în Ajunul Praznicului Schimbării la Față din anul 1958, a participat la ședințele Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim alături de alți intelectuali. Lucian Blaga îl asemănă pe poetul V. Voiculescu cu Evanghelistul Ioan, prin ,,ceva apocaliptic ce nu se găsește la alți poeți români”.

   Între cei care s-au ocupat de editarea și exegeza operei sale, amintim doi cercetători timișoreni, profesorii G. I. Tohăneanu și Cornel Ungureanu de la Universitatea de Vest.

     În partea a doua a întâlnirii, dl. Dumitru Buțoi, moderatorul activităților filialei a prezentat volumul iscălit de Vasile Bele, Gelu Dragoș, Nelu Danci, Antologie de texte. Recenzii de cărți – Personalități ale literaturii contemporane, vol. VI și revista ,,Vip. Seniorii”.

      În cartea recent apărută se regăsește capitolul ,,Vești bune despre Banat” cu știri despre revista ,,Vip. Seniorii”, editată de Asociația ,,Luceafărul de Vest” și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Timișoara.

    Revista ,,Vip. Seniorii”, nr. 13 / 2023, în 24 de pagini, este realizată de un Colegiu de Redacție condus de dl. Dumitru Buțoi. În cuprinsul deosebit de variat se regăsesc știri din breaslă, note juridice, mărturii ale unor jurnaliști din țară, dar și a membrilor filialei timișorene: Prof. univ. dr. Constantin Falcă, ,,Cărășeni de neuitat: Ion Țeicu”; ,,Gheorghe Goian” (p. 14-15); Ioan Traia, ,,Domnița Bălașa. Prințesa marilor pătimiri brâncovene” (p. 16-17) și Col. (ret.) Ștefan Tat, ,,Mihai Eminescu, referitor la românii din Europa” (p. 18-19).

    Tot cu acest prilej au fost distribuite revistele ,,Arhanghelul” (Birda, jud. Timiș), nr. 45 / 2023; ,,Foaia Săcoșană”, nr. 47 / 2023; ,,Vip. Seniorii” și a fost cunoscut un nou volum iscălit de prof. Costel Balint din Timișoara, o ediție îngrijită a cărții Corneliu Zelea Codreanu, Jurnal, Editura Eurostampa, Timișoara, 2022, 202 p..