În primele patru luni
ale anului 2023, s-a desfășurat în parohia Birda și filia Sângeorge
miniproiectul ,,Pe urmele sfinților”. Realizat în cadrul Concursului Catehetic
Național ,,Tinerii și vârstnicii să laude pe Domnul” (https://patriarhia.ro/images/pdf_2022/CONCEPT_Concurs_Catehetic_2023.pdf,
accesat în 27. 04. 2023), în parteneriat cu Școala Gimnazială Birda și Școala
Primară Sângeorge, jud. Timiș.
După stabilirea obiectivelor, s-a
constituit grupul catehetic, compus din 21 de elevi de la cele două școli
sus-amintite și 5 coordonatori (4 profesori și un preot) și 3 colaboratori
(profesori) care a planificat activitățile din cadrul proiectului fiind 12
manifestări publice, la care s-au adăugat activități de informare, documentare,
ilustrare, tehnoredactare a acestora, realizate fie în biblioteca parohială,
fie la cele publice din Gătaia, Bocșa și Timișoara.
Fiecare activitate a avut o
structură de bază, religioasă, care a reunit pe cei din grupul catehetic dar și
pe participanți în jurul unei slujbe religioase: Sfânta Liturghie, Tedeum,
Vecernie, Litie, Utrenie, Taina Sfântului Maslu, parastas, a împărtășirii cu
Sfintele Taine. Acestei temelii, i s-au adăugat activități educativ-culturale:
cateheze, expoziții de carte, audiții muzicale, realizarea unor planșe și
panouri tematice dedicate Anului omagial și comemorativ, momente
literar-artistice, cerc de Desen, Masă rotundă, articole, știri ș. a.
Întregul Miniproiect poate fi lecturat
accesând link-ul: https://www.scribd.com/presentation/641146874/Pe-urmele-sfin%C8%9Bilor-Concursul-Na%C8%9Bional-Catehetic-Birda-2023,
accesat în 27. 04. 2023.