De la poetul Vasile Barbu și totodată prietenul parohiei noastre, am primit cel de-al 47 număr din cei XII ani de apariție neîntreruptă a revistei ,,Floare de latinitate” care propune cititorilor următorul motto: ,,Nu uita că ești român”.
Din cuprinsul numărului regăsim: informații legislative, ecocări ale unor personalități bisericești, însemnări privind aromânii, medalioane de filologi, încățători ori lăutari, consemnări din Uzdin, poezie, proză scurtă, impresii de călătorie, fotografii, de astă dată a fost rândul Lugojului. Deci un cuprins complet...
Ne-a reținut atenția eseul: ,,Limba română în Serbia de Răsărit”, iscălit de prof. Diana Șolcotovici. Fără vreun adauos redăm trăirile dascălului în emoția orei de română și tototată de românitate predată învățăceilor: ,,Trăim vremuri interesante, îmi spunea cineva nu așa demult. Și avem norocul să participăm la ceva măreț, am gândit atunci, și asta deoarece eram prima profesoară care preda limba română în Valea Timocului, după aproape două sute de ani de lipsă a acesteia în regiune. Da, începând cu 4 noiembrie 2013, am început să predau limba română la cinci licee din Serbia de Răsărit. După programa școlară, câte două ore pe săptămână. Ca engleza sau franceza. Spre deosebire de acestea din urmă, româna nu poate fi tratată ca o limbă străină. Fiindcă e prezentă acasă la familiile de români sau rumâni sau vlahi, sau țințari cum mai sunt numiți locuitorii vechi ai regiunii. Se aude pe stradă, la piață, în timpul așteptării în fața cabinetelor medicale, în autobuzele ce leagă diferete localități. […].
Dar să ne întoarcem la școală, fiindcă de acolo am pornit. Limba română literară exista în Valea Timocului înainte de a fi inclusă în programa școlară. Vorbită și chiar învățată. Momentul în care Ministerul Educației a dat aprobarea de a fi inclusă în programa școlară este unul istoric, nu neg. Dar oamenii o foloseau și înainte. Dacă vă întrebați de unde, calculați numai că în ultimii mai bine de 30 de ani au plecat la studii în România mii de tineri. Mă refer la studii începând de la nivelul liceal până la cel doctoral. Circa 2.500 de românce sunt măritate în această zonă și fiecare dintre ele are, de obicei, câte doi copii. Sunt deja cam 5.000 de oameni care o știu și o folosesc. […].
Când, astă-toamnă am fost anunțată că voi începe să lucrez ca profesoară de limba română, a fost extraordinar începutul, ca orice început, a fost greu. Dar entuziasmul nu mi-a scăzut. Nu mi-au permis-o copiii. Zâmbetul din ochii lor a făcut ca toate momentele grele să fie punți peste obstacole. Spre exemplu, eram la a doua săptămână de carte la Liceul economic din Zaiecear când, învățându-i pe copii cum să răspundă la diferite întrebări de bază, o fetiță mi-a răspuns astfel: Mă cheamă Ivana, dar puteți să îmi spuneți Ioana, cum mă strigă acasă. Sau trecând pe culoarul liceelor aud: Bună ziua! Sau chiar: Bună ziua, doamna profesoară! Sau: Ce mai faceți? și toate lipsurile, și toate șicanările, și toată ura din jur izvorâtă din ignoranță sau frică dispar. (p. 28-29).
Revista poate fi consultată la biblioteca parohială!
