Prin amabilitatea poetului Vasile Barbu am primit la parohie ultimele trei numere din foaia adevărată ,,Tibiscus” din Uzdin.
Publicația editată de Societatea Literar-Artistică ,,Tibiscus” din Banat, Serbia.
În publicație avem o cronică culturală: în nr. 6 Ediția a XIX-a a Simpozionului Internațional ,,Oameni de seamă ai Banatului” la Uzdin și Timișoara. (p. 1). Un reușit medalion este realizat de Vasile Barvu, ,,Uzdin, vatră rodnică de cultură și spiritualitate românească”: ,,[…] De când se știe Uzdiniul a fost românesc. Prin locuitorii săi, prin trăirea lor, prin muncile lor istovitoare, prin activitățile culturale, prin cărturarii lui, acei vajnici apărători ai moștenirii cultural-spirituale, prin totul ce au lăsat după sine. Și au lăsat o zestre de neprețuit, urme de neșters în timp și spațiu!
Fără doar și poate că farul de lumina vieții dătător a fost biserica lor străbună. Evidențiată în documentele vremii atât în Pomelnicul din Crușova (Krusevo, azi oraș în Macedonia) precum și în scrierile pelerinului turc Evlia Celebi și în Catastiful de Ipec din anul 1660. Iar odată cu masivele colonizări întreprinse de Coroana vieneză, uzdinenii veniți din actualul Banat românesc din zonele Lugoj-Făget și împrejurimile Bocșei în 1762 îți întemeiază o biserică. Mai întâi la Padina, unde au poposit de tot 13 ani și apoi în 1775 în ,,Trifoaie”. Actuala biserică, o floare albă în mijloc de sat a fost construită în 1801 și sfințită trei ani mai târziu. Catapeteasma a fost pictată de renumitul pictor lugojean Constantin Daniel iar pereții și bolta ei de către Ioan Zaicu și Filip Matei.
Tot în ,,Satu Bărrân” se înființează și prima școală românească, o altă făclie și leagăn al locuitorilor Uzdâniului, cum de fapt este și denumirea firească a satului:: Uzdâni și nu Uzdin, cum a fost schimbată după instaurarea regimului sârb de după prima conflagrație mondială.
Viața culturală prinde avânt în 1898 prin înființarea Reuniunii de Cântări și CItire de către preotul Onoriu Conopan (devenit primul președinte al societății) și înv. Augustin Bontilă. Dar trebuie remarcat și faptul că primul cor bisericesc a existat în Uzdin încă în anul 1884. Echipa de călușeri s-a înființat înaintea primului mare război, precum și biblioteca a cărei fond de carte a sporit în anul 1924 după donațiile făcute de I. B. Bibicescu din Turnu Severin.
Totuși principalul promotor ai vieții culturale a Uzdiniului l-a reprezentat - Corul, respectiv conducătorii lui, precum: Iova Șoșdeanu, probabil cea mai prodigioasă persoană a culturii românilor din Uzdin, Petru Mezin, preotul Traian Bojin, pr. Iulian Onciu... […].
Cine n-a auzit de pictorițele uzdinene: Florica Puia, Mărioara Motorojescu, Maria Bălan, Florica Cheț, Anuica Măran, Sofia Doclean... […]
Azi instituția de bază a culturii din Uzdin este Casa de Cultură ,,Doina”, dar cea mai intensă activitate este desfășurată în cadrul Societății Literar-Artistice ,,Tibiscus”, societate care a înființat Muzeul Memoriei Uzdiniului ,,Casa Românească” a adus întru veșnicie la Uzdiniului bustul poetului nostru național Mihai Emineascu, are propria editură ,,Tibiscus” iar din 26 de ani tipărește publicația independentă ,,Tibiscus”. Această societate organizează an de an manifestări culturale mari care contribuie din plin la păstrarea și afirmarea identității naționale românești precum: Festivalul Internațional de Poezie ,,Drumuri cu spice” […] Simpozionul internațional ,,Oameni de seamă ai Banatului”, Concursul de recitatori ,,Buna Vestire”, Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă la români ,,Fie în veci lăudat”, precum și manifestări consacrate graiului bănățean”. (p. 3, nr. 8).
Publicațiile pot fi consultate la biblioteca parohială!
