miercuri, 7 octombrie 2015

,,Libertatea”, nr. 38, 39 ̸ 2015


Prin amabilitatea domnului Vasile Babu, poet și animator cultural binecunoscut al românilor uzdineni am primit la parohie ultimele două numere ale ziarului românilor din Serbia care se prezintă ca o ,,fereastră spre Europa”. 
Fondat în 1945, publicația aniversează anul acesta, 70 de ani de apariție neîntreruptă în folosul cultural și spiritual al românilor din Voievodina, dar și din întreaga Serbie.
Din numărul 38 am reținut articolul ,,Creativitate românească...”, iscălit de Mircea Lelea: ,,Se spune că oamenii din acest colț al lumii ar fi mai creativi decât cei de pe alte meridiane. Să fie vorba de mentalitate sau, pur și simplu, de genetică? Totul pare posibil. Oamenii creativi se bucură de succes, dar, totodată, își pot face neplăceri, care, la rândul lor, țin de mândrie, ură, invidie și alte trăsături ale ființei umane. În unele situații, creativitatea se manifestă în mod hazliu și ține doar de domeniul umorului.
Așa a fost recent în țara mamă, România. Da, este vorba despre acea țară care tot amână unele acțiuni și nu este hotărâtă ce va face cu noi. Se laudă că vrea să facă ceva, dar, totuși, se pare că tot ce se realizează la noi este creat de noi înșine, implicarea statului român fiind la nivelul implicării unui șoarece la recolta porumbului de pe holdele bănățene. El, practic, nu culege, dar mai adună câte vreo boabă căzută pe pămîntul gliei străbune, ca să nu se prăpădească...” (p. 4). Orice alt comentariu ar fi de prisos...
Cu toate acestea creativitatea nu duce lipsă de ipostaze de realizare: învățământ romînesc, teatru în limba română, coruri parohiale, reviste, cărți, diverse Societăți și Asociații Culturale care organizează și derulează astfel de proiecte și programe culturale. 
Publicațiile pot fi consultate la biblioteca parohială!