luni, 5 octombrie 2015

,,Foaia Săclazului” la 20 de ani

Cu prilejul Zilelor comunei Săcălaz a fost aniversată publicația locală care a împlinit 20 de ani de apariție neîntreruptă. În încăperea primitoare a Căminului Cultural din comună, în 4 brumărel la orele 1400 s-a desfășurat întâlnirea inițiată de redactorii publicației săcălăzene sprijiniți de Consiliul Local și Primăria comunei Săcălaz. Au fost prezenți domnul Ilie Todașcă, primarul comunei, domnul Liviu Vasiu, președintele Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local, mai mulți consilieri care și-au declarat deschis sprijinul pentru activitățile culturale derulate în prezent: revistă, cântare bisericească, publicarea monografiei comunei care a avut până în prezent 3 ediții consecutive, dezvelirea de plăci comemorative, sărbătorirea Zilelor Săcălazului, festivalul răchiei ș. a.
            Moderatorul aceste întâlniri de suflet a fost domnul Gheorghe Blejușcă, redactorul publicației aniversate cu acest prilej. A fost format prezidiul adunării compus din: prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, conf. univ. dr. Ioan David, prof. Ioan Traia, președintele Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat, prof. Gheorghe Rancu – Bodrog, vicepreședintele Asociației Publiciștilor bănățeni, Iancu Murărescu, redactorul responsabil al revistei ,,Sărcia” (Banat, Serbia), Mircea Lelea (Torac).
            În cuvintele de felicitare, redactorii, colaboratorii și prietenii Foii Săcălazului au evidențiat importanța dezvoltării presei locale pentru cultivarea conștiinței locului. Primul care a deschis șirul vorbitorilor a fost domnul Ștefan Tomoioagă, redactorul șef al publicației. În cuprinsul vorbirii conferențiarul a împărtășit auditoriului câteva date din trecutul acesteia: greutatea începuturilor de la scrisul de mână, mașina de scris până la tehnoredactarea computerizată, numele unor sponsori care au finanțat apariția ,,Foii”, primii truditori. Domnul Gheorghe Blejușcă a amintit de alte realizări culturale locale: Asociația Culturală ,,Armonia”, concursuri de poezie și pictură, participări internaționale și județene ale Corului bisericesc etc.
            Legătura cu istoria presei a fost realizată de Ioan David, profesor de Jurnalism, cercetător științific și conducător al Tipografiei David Press Print din Timișoara. Potrivit vorbitorului, revista aniversată astăzi se sprijină pe o tradiție publicistică locală. Învățătorul Emeric Andreescu din Beregsăul Mare a inițiat și condus în veacul al XIX-lea două publicații: ,,Junimea” care avea ca scop cultivarea tinerimii și ,,Săteanu” cu caracter cultural și social. Apariția acestor două gazete a fost importantă din două puncte de vedere: pentru că a deschis apetitul pentru cultură în rândul țăranilor și apoi a pus bazele fenomenului condeierilor plugari în Banat.
            Etnologul Ioan Viorel Boldureanu a inițiat publicul în fenomenologia actului cultural. Din spusele universitarului timișoran: vrednicia locului stă în activitatea culturală desfășurată. Presa rurală este viguroasă, vigoarea ei crește cantitativ, în vreme ce gazetarii sunt oameni de atitudine. Rugămintea conferențiarului fiind aceea de a crește valoric scriitura sătească: ,,Densitatea publicației să se transforme în calitate”. Prețuirea trebuind pusă nu pe cuvânt, ci pe fondul acestuia.
            Prof. Ioan Traia a vorbit de cei trei factori ai fenomenului presei rurale: un grup de oameni, entitatea care sprijină financiar dar și o comunitate consumatoare de cultură, Săcălazul fiind din acest punct de vedere o localitate avidă de cultură. Iar ,,Foaia Săcălazului” un ,,steguleț” de cultură ridicat și sprijinit de Ștefan Tomoiagă și Ghiță Belejușcă.
            În cuvinte de felicitare au evidențiat importanța presei rurale, Iancu Murărescu care a menționat faptul că pentru cei 300 de români din Sărcia apare din martie 1995 revista parohială ,,Sărcia”. Tot de 20 de ani apare prin grija prof. Gheorghe Rancu – Bodrog revista ,,Almăjul” care din 22 noiembrie 2015 va beneficia de Colocviile revistei.
            Părinții Vasile Suciu și Valentin Bugariu au amintit de realizări bisericești: sărbătoarea satului, sfințirea capelei funerare și sărbătorirea a 15 ani de apariție a revistei ,,Vatră nouă” pentru comunitatea ortodoxă din Giarmata Vii în octombrie a. c.. Pentru comunitatea din Birda s-a vorbit de legătura prietenească dintre ,,Foaia Săcălazului” și ,,Arhanghelul” concretizată în schimburi de publicații dar și crearea în cadrul Bibliotecii Comunei Birda a unui fond de presă rurală compus din 201 exemplare între care 29 exemplare din anii 2012 – 2015.
            Au fost prezenți publiciști din: Uzdin, Torac, Sărcia, Timișoara, Giroc, Comloșu Mare, Săcălaz, Ferendia, Giarmata Vii, Șopotu Vechi, Sacoșu Mare, Săcălaz și Birda.

            La final truditorilor colaboratorilor și prietenilor le-au fost decernate diplome și medalii aniversare. Sărbătoarea presei din Săcălaz a fost încheiată cu o agapă frățească la Școala Gimnazială din localitate.