Miercuri, 16 decembrie cu
începere de la orele 1000
a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica cu
hramul ,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda.
Cu acest
prilej mai mulți preșcolari și elevi de la Grădinița cu Program Normal și
Școala Gimnazială din localitate au primit Sfânta Împărtășanie.
La această Sf.
Liturghie a fost folosit pentru întâia dată antimisul cel nou dat de
Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului
bisericii parohiale pentru săvârșirea Sf. Liturghii pentru comunitatea ortodoxă
locală.
La finalul
Sfintei Liturghii elevii clasei a III-a au primit premiile în urma Concursului
Județean de Religie ,,Bucuria Nașterii în suflet de copil”.
Mulțumiri
tuturor care s-au implicat în această zi de părtășie cu Hristos de la biserică.