Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Timișoarei și
Mitropolit al Banatului
Iubitului nostru cler,
cinului monahal
şi drept-credincioşilor
creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu Tatăl, iar
de la noi,
părintească binecuvântare.
„Iată, vestesc vouă bucurie
mare, care
va fi pentru tot
poporul; că vi S-a născut
azi Mântuitor, Care este
Hristos Domnul,
în cetatea lui David.“ (Luca 2, 10-11)
Iubiţii mei fii duhovnicești,
Binecuvântat să fie
Dumnezeu, Care ne-a chemat azi să ne bucurăm, împreună cu îngerii, de venirea
în lume a Fiului Său, Hristos Domnul!
Este momentul cel
mai așteptat de Adam și de tot neamul omenesc. Cât de nerăbdători suntem noi să
vedem în fiecare dimineață lumina soarelui, dar cât de lungă a fost așteptarea
lui Adam, până să vadă, nu doar razele luminii, ci chiar Lumina luminii, pe
Hristos Mesia!
Lumina și
întunericul, două lumi: una a iubirii și alta a păcatului.
Prin
Întruparea Fiului lui Dumnezeu începe Era iubirii în care a binevoit Dumnezeu
să ne naștem și noi. „Răsăritul cel de Sus“ a adus în
lume „Lumina cunoștinței“ (Troparul Nașterii Domnului
Iisus Hristos) și lacrima iubirii Sale, pentru cea mai iubită și
fascinantă creație a Sa, omul. Omul este o culme a unității dintre materie și
suflarea de viață a lui Dumnezeu.
Întruparea este un
act ce a marcat pentru veșnicie creația lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu Se
îmbracă într-o mantie de țărână, ca să ne ridice pe noi din umbra morții.
La Botez, Hristos
ne lasă să ne afundăm în El, așa cum S-a lăsat afundat și El de Sfântul Ioan
Botezătorul, în apele Iordanului. El Se afundă, însă, mai întâi în țărâna Fecioarei,
ca să sfințească tot ce a făcut Dumnezeu din țărână. Țărâna nu este o materie
moartă, ci este umplută de har.
Cain a frânt pentru
prima dată această țărână vie, atunci când și-a ucis fratele, pe Abel. Acela a
fost primul atentat asupra vieții. Atunci a apărut în univers moartea, ca sabie
a timpului, dar nu a veșniciei și a vieții.
Iubiți frați și surori în
Domnul,
Hristos este vița
din rodul căreia îl va hrăni pe om, ca să nu mai rămână în robia morții, ci să
aibă parte de bucuria Cerului.
Fiul
lui Dumnezeu S-a făcut Om asemenea nouă, afară de păcat, ca, pe noi, să ne facă
asemenea Lui. Hristos Domnul a venit în lume și a luat „chip de rob“ (cf. Filipeni 2, 7), ca să ne slobozească din robia morții.
Întruparea este primul act al Jertfei Fiului lui Dumnezeu pentru noi, pentru
mântuirea noastră.
Văzând viața lui
Hristos pe pământ, ne dăm seama că drumul Golgotei începe de fapt de la
Betleemul Iudeii, trece prin Egipt și apoi ajunge pe Crucea Golgotei.
Crucea a fost
condeiul cu care Hristos a pus punct Jertfei Sale sângeroase. Însă Hristos este
și azi în stare de jertfă, pe Sfintele noastre Altare, de unde, de două mii de
ani, ne hrănește pe toți cu pâinea nemuririi, cu Sfântul Său Trup și Sfântul
Său Sânge.
Hristos, în Cer, în
stare de slavă, iar aici, pe pământ, în stare de Jertfă. Și va rămâne în
această stare până îi va trece la Tatăl pe toți cei ce cred în Întruparea Sa
din Fecioara Maria, Fiica ascultării desăvârșite. Ea ascultă și împlinește
vestea Arhanghelului Gavriil, deschizând porțile pământului ca să-L nască pe
Fiul lui Dumnezeu.
Prin
Fecioara Maria, Fiul lui Dumnezeu coboară printre noi, Se face frate cu noi și
leagă astfel, prin Întruparea Sa, o frăție pentru veșnicie. Ne spune: Eu sunt și rămân Fratele vostru, vă iubesc și Mă voi jertfi
pentru voi, ca să vă scap din robia morții.
O, ce Frate Sfânt
și iubitor! Vine să rupă sabia morții, să ne elibereze de sub povara timpului
și să ne deschidă poarta veșniciei. Sfințește timpul și-l afundă în veșnicie.
Nu fiți triști azi, iubiți
credincioși, căci îngerii se bucură văzând pe Creatorul lor că vine să ridice
pe om la starea de bucurie și lumină, în care îl așezase Dumnezeu la început. Raiul
este Patria îngerilor și a omului răscumpărat de Hristos. Aici este plinătatea
bucuriei și a iubirii lui Dumnezeu. Aici Se odihnește Dumnezeu, revărsându-Și
iubirea peste făpturile Sale.
Dacă întrebi azi un
pământean unde își dorește să meargă cel mai mult, îți va spune despre cele mai
exotice locuri de pe pământ. Însă puțini îți vor spune că doresc să ajungă în
Rai, în Patria Iubirii.
Rostul omului nu
este de a defila prin istorie, așa cum cred cei ce încearcă o
desubstanțializare a Cărții Cărților.
Omul, aici, pe
pământ, este cuprins de flacăra unui rug ce nu se mistuie, acest rug fiind
iubirea lui Dumnezeu care îl înconjoară tot timpul pe om. Aici, el este
răcorit, din când în când, tot de lacrima iubirii lui Dumnezeu.
Iubiți credincioși,
Întruparea Fiului
lui Dumnezeu este o temă imposibilă pentru cei ce nu cred în Hristos. Dar,
pentru noi și pentru îngeri, este bucuria cea de Sus.
Și
Țara, pentru unii, este o temă imposibilă, însă le spunem că nu suntem țara lui
„unu“, ci țara unui neam binecuvântat de Dumnezeu. Țara
o încredințăm doar Unui singur Dumnezeu în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul
Sfânt.
Țara este icoana
neamului nostru, pe care o încredințăm lui Dumnezeu pentru a o sfinți, căci în
ea au trăit și vor trăi sfinții Săi. Icoana este o evadare din logos. Gândurile
sunt culorile prin care noi zugrăvim lumea în conștiința noastră.
Țara
este un antimis plin cu sfinte moaște, pe care Se jertfește, la fiecare
Liturghie, „Întrupatul“ Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Doamne, nu lăsa pe nimeni
să sfârtece acest sfânt antimis!
Aici au trăit
mamele noastre sfinte, care au fost țărâna răsăririi fiilor acestui neam.
Aici a venit azi
Hristos, să mă caute pe mine și pe tine, cei ce suntem căzuți la umbra
păcatelor noastre.
Doamne, suntem aici
la o margine de lume, precum odinioară leproșii la marginea cetăților!
Doamne, așa cum Ți-ai
făcut milă atunci de ei, fie-Ți milă și de noi!
Iubiți părinți,
aduceți-vă azi pruncii să-L întâmpine pe Pruncul Hristos. Lăsați-i să vină la
El și nu-i încredințați celor care cred că fiii acestui neam sunt o simplă
proprietate a statului. Ei sunt, prin Hristos, cetățeni ai veșniciei, cetățeni
ai Cerului. Nimeni nu poate fi aici, pe pământ, proprietarul vieții, ci numai
Dumnezeu, Care este Dătătorul ei.
O sabie poate tăia
capul unui om, dar nu poate să-i taie viața. Sabia lui Irod mai varsă încă
sânge în lume, dar nu va putea opri niciodată curgerea izvorului vieții. Și
azi, lacrimile multor mame se prefac în stele pe bolta cerului.
Prin
Întruparea lui Hristos, omul primește dreptul nașterii de Sus (cf. Ioan 3, 3). Omul
își recapătă vocația fericirii și scapă de frica de a iubi.
Cerul din noi nu
mai este trist, căci pe bolta lui strălucesc razele Luminii, razele Răsăritului celui de Sus.
Iubiților, azi
ne-au ajuns din urmă proorociile, ne-a ajuns din urmă veșnicia.
Doamne, Te-am fi așteptat
chiar și două veșnicii, căci am crezut în graiul profeților, că nu ne-ai
părăsit și că o să vii la noi.
Doamne, chiar dacă
Te-am așteptat la umbra păcatelor mele, niciodată nu mi-am vândut veșnicia pe o
clipă.
Iubiții mei fii duhovnicești,
Am știut că
ateismul este o cădere din realitate, însă fiii acestui neam au rămas în
realitatea sfinților, iar sfinții au fost și vor rămâne candele ale Bisericii.
Candela neamului
nostru românesc nu se va stinge niciodată, căci în ea s-au adunat lacrimile
unui neam care mult a suferit.
Sunt atâtea popoare
care au naufragiat în istorie. Noi, nu, pentru că am călătorit și vrem să
călătorim și acum după semnul stelei care i-a condus pe magi. Dacă pe ei i-a
condus până la Betleem, pentru noi, Domnul dă poruncă stelei să ne conducă la
limanul cel de Sus, cel al bucuriei cerești.
Să tragem clopotele
să se trezească istoria, căci nu putem dormi cu capul pe istorie.
Istoria nu înseamnă
Cartea morții unui neam, ci ea este ogorul unde crește pomul vieții unui neam.
Să ne trezim din
somnul rațiunii naționale, căci viața unui popor nu este umbră și vis, ci o
ctitorie a lui Dumnezeu.
Doamne, dăltuiește
în a noastră minte cuvintele Evangheliei Tale și iubirea de neam și de țară!
Drept-credincioși creștini,
Buna rânduială a
vieții, întru ascultare zace. Ascultarea și împlinirea Cuvântului Evangheliei
ne aduc pace și multă mângâiere în sufletele noastre și în neamul nostru
românesc.
Să iertăm și să mângâiem
pe cei din nevoi.
Să izgonim ura și să
semănăm iubirea în inimile noastre.
Iubiți frați și surori în
Domnul,
Acum, când
dangătele clopotelor bisericilor noastre ne vestesc Nașterea Puncului, mă
alătur și eu lor, dorindu-vă să petreceți Sfintele Sărbători în pace, cu
sănătate și bucurii, împreună cu toți cei dragi.
Doamne, varsă o
lacrimă de iubire și de mângâiere și peste cei ce sunt în spitale și în
închisori!
Doamne, nu părăsi corabia
neamului nostru!
Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor,
† Ioan
al Banatului
Dată în Reședința noastră
Mitropolitană din Timișoara, la 25 decembrie 2015.
