Praznicul Bunei Vestiri a debutat cu Slujba
Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia) și continuă cu Sfânta
Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia. Sărbătoarea Bunei Vestiri
deschide primăvara, așa cum Nașterea Maicii Domnului face începutul toamnei. Ea
este numită în popor Blagoveștenia și are o însemnătate deosebită din punct de
vedere al calendarului popular: În această zi sosesc rândunelele și începe
cucul a cânta, în grădini se aprindeau focuri. Femeile strângeau apa provenită
din neaua netopită pentru a fi folosită în practicile de medicină și cosmetică
populară[1].
Din punct de vedere religios, ziua de Buna Vestire
are o semnificație aparte pe care o aflăm din troparul praznicului: ,,Astăzi
este începutul mânturii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui
Dumnezeu fiul Fecioarei Se face, și Gavriil harul îl binevestește. Pentru
aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm:
Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine”[2].
Importanța Bunei Vestiri este deosebită pentru
istoria mântuirii noastre. Pe ușile împărătești este ilustrată tocmai icoana
Bunei Vestiri, care deschide ușile împărătești ale altarului pentru a ne face
părtași vieții și activității Mântuitorului de la ieslea Betleemului
(Proscomidiar) și jertfa de pe cruce și mormântul Domnului (Sf. Masă).
În aceste vremuri grele pentru sănătatea trupească
a omenirii prin pomelnicele credincioșilor am constituit comunitatea noastră
parohială. La Litie ne-am rugat lui
Dumnezeu să ,,păzească sfânt lăcașul acesta, țara aceasta și toate orașele și
satele: de ciumă, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de
năvălirea altor neamuri și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv,
blând, lesne iertător să fie nouă bunul și iubitorul de oameni Dumnezeul
nostru, și să împrăștie toată mânia
care se pornește asupra noastră și să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea
dreaptă care este asupra noastră și să ne miluească pe noi”[3].
Păcatul, boala și moartea sunt cele trei realități
ale lumii în care trăim. Păcatul reprezintă abaterea de la ținta omului și
anume Dumnezeu. Prin acest lucru, omul a primit ,,hainele de piele” (Fac. 3,
21). Un teolog grec spune că prin primirea acestor haine omul a luat și mortalitatea
biologică, iar viața s-a transformat în supraviețuire. Dumnezeu însă nu lasă
această stare generală, omul nu moare, ci doar păcatul. Starea această se
transformă în binecuvântare: ,,Se arată astfel marea mirare a înțelepciunii,
iubirii și puterii lui Dumnezeu. Diavolul îl ademenește pe om și-l prăbușește
în prăpastia stricăciunii, unde îl ține legat împreună cu moartea. Dumnezeu,
îngăduind moartea, o întoarce împotriva stricăciunii și împotriva cauzei
stricăciunii, cât și păcatului. Limitează în acest fel însuși răul și
relativizează căderea. Planul Lui inițial
privitor la viața veșnică și fericită în El a omului, rămâne intact.
Explicând acest mister al infinitei milostiviri divine, Sfinții Părinți învață
că Dumnezeu a suportat și îngăduit moartea ,,ca răul să nu devină nemuritor”
(Sfântul Grigorie Teologul). Și privind de la această înălțime moartea, o
ridiculizează: ,,Să stăm, deci, cu vitejie, râzând de moarte”[4].
Buna Vestire este în acest context o Evanghelie,
adică o Veste Bună. La şase luni de la zămislirea Elisabetei, arhanghelul
Gavriil a fost trimis de Dumnezeu în cetatea Nazaretului în casa lui Iosif şi
el a vestit Fecioarei Maria această vestire slăvită şi minunată, de nerostit,
de necugetat, cap şi temelie a tuturor celor bune.
Care au fost cuvintele arhanghelului şi cât de
pline au fost ele de taină? Bucură-te cea plină de har! (Luca 1, 28). A spus
,,bucură-te” spre a nimici întristarea dintâi şi ursita vrăjmăşiei şi din
pricina harului celui nou făcut acum cunoscut oamenilor, iar ,,plină de har”
din pricina bogăţiei podoabelor Fecioarei şi a harurilor care au venit peste
ea.
Şi arhanghelul a vestit cele două lucruri. După ce
a adăugat: Domnul este cu tine! (Luca 1, 28). Aceasta este deci bogăţia
desăvârşită a Împăratului. Aceasta este împlinirea făgăduinţei: Însuşi Cuvântul
lui Dumnezeu, Cuvânt mai înalt decât cuvântul a intrat în pântecele Fecioarei
Maria. S-a unit cu firea omenească nu printr-o sămânţă, ci prin puterea Celui
Preaînalt şi prin venirea Duhului Sfânt.
Vedeţi însă înţelepciunea Preasfintei Fecioare, şi
înalta treaptă a iubirii sale de feciorie. Ea a primit cuvântul arhanghelului,
dar a fost uimită de cuvintele sale. De aceea, răspunde şi spune: Cum va fi
aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? (Luca 1, 34). Iar aceasta nu se poate,
fiindcă am fost închinată fără de prihană lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte,
fără bărbat zămislirea nu este cu putinţă. Căci aşa de mare a fost frica şi
grija sa de a nu fi lipsită de fecioria ce domnea în inima sa, şi de a rămâne
în feciorie până la sfârşit, cum ni s-a împărtăşit de cuvintele
de-Dumnezeu-purtătorilor noştri părinţi.
Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat
este rodul pântecelui tău! (Luca 1, 42). Căci roadele celorlalte femei au fost
sub blestemul ivit din păcatul întâiului Adam şi al Evei, şi au venit pe lume
prin căsătoria trupească şi stricăciunea păcatului, dar numai acest rod, rodul
pântecelui tău, e binecuvântat, căci a crescut nu din sămânţă de bărbat, nici
din stricăciunea păcatului, ci fără sămânţă şi fără stricăciune a îmbrăcat din
tine trup şi n-a săvârşit niciun păcat, şi n-a fost viclenie în gura sa[5].
Sfântul Nicolae Cabasila tâlcuind semnificația
Praznicului ne învață că întreită este bucuria ascestei zile: ,,… pentru
Creator, pentru creatură şi pentru Mama Creatorului. Dumnezeu Creatorul Se
bucură pentru că poate săvârşi în sfârşit minunatul schimb prin care primeşte,
golindu-Se, sărăcia noastră, ca să ne îmbogăţească, umplându-ne de dumnezeirea
Lui. P. 252. Creatura se bucură văzându-L pe Stăpânul în mijlocul robilor, nu
însă dezbrăcat de stăpânirea sa dumnezeiască, ci asumându-L pe rob, nu căzând
din înălţime, ci ridicându-l sus pe cel umil. P. 252. Iar Mama Creatorului,
cauta tuturor acestor minuni, se bucură nu numai pentru că acestea s-au făcut
prin ea, ci şi pentru că Dumnezeu a lucrat această ridicare a omului nu numai din
(ek) ea, ci prin (dia) intermediul ei. Dumnezeu nu a luat pur şi simplu trup
din ea, ci ea însăşi oferindu-I din carnea şi sângele ei acest trup viu ca El
să-l replăsmuiască. Mai mult, ea este cea care L-a atras pe pământ pe acest
Meşter divin; prin viaţa ei nepătată, prin sufletul ei mai curat ca lumina,
prin trupul ei duhovnicesc mai sfânt decât heruvimii, prin avântul erosului
divin al minţii ei, Fecioara a făcut atât de frumoasă natura omenilor, încât a
reuşit să atragă spre ea ochiul lui Dumnezeu scârbit de ticăloşiile oamenilor;
şi aşa Acesta S-a făcut om din pricina ei”[6].
Așadar, Praznicul Bunei Vestiri ne aduce bucuria
că nădejdea celor de demult nu a rămas fără de rod, blestemul se preface în
binecuvântare, iar plăcerea și durerea sunt depășite prin schimbarea țintei
omului înăbușit de cele pământești în favoarea reîntoarcerii la scopul creației
sale: comuniunea cu Dumnezeu.
Chiar dacă trăim vremuri grele, aflați sub
presiunea panicii, în lupta pentru supraviețuire biologică să ne încredințăm în
Vestea cea Bună a Praznicului de astăzi. Promisiunea proorocilor rodește acum
prin glasul Arhanghelului Gavriil: ,,În luna a şasea, îngerul Gabriel a
fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o
fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Iar numele
fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de
har, Domnul este cu tine!”. Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în
sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te
teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei primi în sân şi
vei naşte un fiu şi-l vei numi Iisus. Acesta va fi mare: va fi numit
Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl
său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea
sfârşit”. Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu
cunosc bărbat?” Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra
ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte
va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea
un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru ea care era numită
sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Atunci, Maria
a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Şi îngerul a
plecat de la ea. (Luca 1, 26-38).
[1] Ion
Ghinoiu, Calendarul țăranului român. Zile
și mituri, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2017, p. 108-109.
[2] Antologhion, Editura Mitropoliei
Banatului, Timișoara, 1984, p. 365.
[4] Panayotis Nellas, Omul
– animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, trad. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999,
p. 98; 102.
[5] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viaţa Maicii Domnului, traducere şi postfaţă: diac. Ioan I. Ică,
Editura Deisis, Sibiu, 1998, p. 19-26.
[6] Ioan I. Ică, Maica
Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului al
XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, studii şi texte, Editura
Deisis, Sibiu, 2008, p. 253.
