Copleșiți de panica ce s-a așternut peste țara
noastră, peste întreaga lume cauzată de noul virus suntem pe cale de a uita
semnificația zilei. Astăzi, 27 martie în urmă cu 102 ani Basarabia s-a unit
prin voință națională cu Țara. Pentru a evidenția acest lucru ne-am rugat lui
Dumnezeu în biserica din Birda la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și
apoi în rugăciunea specială a Tedeumului. La orele 12,00 vor răsuna clopotele
atât pentru rugăciunea comună pentru încetarea pandemiei, cât și pentru a vesti
importanța acestei zile pentru toți românii.
Pe fondul prăbușirii Imperiului Țarist în 27
februarie (12 martie) 1917, popoarele care formau acest imperiu și-au cerut
drepturi naționale. Biserica Ortodoxă din Basarabia într-o Adunare
extraordinară a cerut: slujitori autohnoni, slujba în limba cunoscută de popor
și cântarea în aceeași limbă. Au fost primii muguri ai luptei pentru libertate
și independență. Ziarul bisericesc ,,Luminătorul” din 18 aprilie 1917 cerea
libertate pentru Biserică: ,,Biserica noastră moldovenească din Basarabia
trebuie să fie de sine stătătoare”[1].
Chiar Sfatul Țării, parlamentul basarabean al
vremii s-a constituit în ziua sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii
Domnului.
La 27 martie 1918 Sfatul Țării, exprimând voința
poporului din Basarabia, a adoptat Hotărârea unirii Republicii Moldovenești cu
România: ,,Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hoarele ei dintre
Prut și Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria – se arată în
Declarația oficială de unire – ruptă de Rusia, acum mai bine de o sută de ani
din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam,
pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi
înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa – România”[2].
La mulți ani frați basarabeni! La mulți ani
români!
[1] Boris Buzilă, Din istoria vieții bisericești din Bararabia (1812-1918; 1918-1944), Editura
Fundației Culturale Române, București, 1996, p. 86.
[2] Boris Buzilă, op. cit., p. 96.
