miercuri, 27 septembrie 2023

Timișoara, capitală culturală europeană la Birda și Sângeorge

 

   În anul 2023, orașul Timișoara a fost declarat capitală culturală europeană. Din vremea otomanilor, beii de la Dunăre au formulat butada potrivit căreia ,,Cine cucerește Buda, obține un oraș, pe când cel care cucerește Timișoara stăpânește o țară”. Restrângând sensul stăpânirii politice și militare, la cel cultural și religios putem afirma că orașul Timișoara este astăzi primul bastion al realizărilor culturale și spirituale din întreaga Țară a Banatului.

    Pentru a face cunoscut orașul, oamenii de seamă, cărțile au fost realizate câteva momente catehetice după oficierea slujbelor religioase în perioada 14-19; 27 septembrie în bisericile din Birda și Sângeorge, precum și după încheierea programului didactic în Școala din Sângeorge.


         Prima activitate, după slujba Privegherii, a fost o cateheză care a ilustrat păstorirea timp de 10 ani (1643-1653) a Sfântului Iosif cel Nou ca mitropolit al Timișoarei. Această prezență a fost evidențiată în ziua cinstirii Sfântului Iosif, când după Sfânta Liturghie a fost susținut o predică care a prezentat arhitectura orașului în timpul otomanilor și a fost proiectat filmul documentar ,,Ocrotitorul Banatului” (http://arhiva.mitropolia-banatului.ro/Ocrotitorul%20Banatului.mp4).

        În 16 septembrie, după slujba Vecerniei a fost pregătită o expunere sub forma unor diapozitive a unei personalități culturale a orașului: ,,Florin Medeleț. Viața. Opera și orașul Timișoara”. Această activitate, a fost urmată de o alta dedicată scriitorului Aurel Cosma jr. și a cărții dedicată orașului natal, Prin Timișoara de altădată. Tot cu acest prilej a fost înfățișat un alt material dedicat ,,Instaurării administrației românești în Banat”.

       După orele 12,00, marți 19 septembrie a fost prezentat un Calendar timișorean ilustrat preșcolarilor și elevilor Grădiniței cu P. N. și Școlii Primare din Sângeorge, județul Timiș. Prin intermediul materialului copiii au putut observa viața culturală, artistică, bisericească și economică a orașului de pe râul Bega (https://www.scribd.com/presentation/672235000/Calrndar-Timi%C8%99orean-In-Imagini-Ppt?fbclid=IwAR2PqvU6nwFhz76QxYf1Sg9oMSyb18QStObopeaFvejOFeXnkuzY0I_CQ2Y).

     Din cele expuse, în îndrumarea prof. Maria Miron, elevii din Sângeorge au realizat două planșe tematice reunite sub titlul ,,Timișoara de ieri și azi” care își propun să ofere privitorilor comparativ imagini din trecutul și prezentul capitalei Banatului.

    Cuvinte de mulțumire îndreptăm către credincioșii, copiii, colaboratorii care s-au implicat în realizarea activităților.



marți, 19 septembrie 2023

,,Bocșa Culturală”, nr. 122 / 2023

 

   De curând, a apărut un nou număr, al prestigioasei reviste de cultură bocșene. Editată în 44 de pagini de Biblioteca Orășenească ,,Tata Oancea” din Bocșa, jud. Caraș-Severin, publicația oferă cititorilor un cuprins bogat și diversificat, format din evenimente locale, aniversări, comemorări, educație lingvistică, literatură (poezie, proză, recenzii, jurnal). De reținut este articolul ,,Monografia corurilor din Bocșa. Afirmarea lor națională” în anul comemorativ al psalților și cântăreților bisericești din Patriarhia Română.

    Editorialul acestui număr, ,,Bocșa, un oraș cu o poveste! Biblioteca – cea mai frumoasă poveste – 70 de ani de bibliotecă și lectură publică la Bocșa” este iscălit de către Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii din Bocșa și redactorul șef al revistei.

    Este ilustrată dezvoltarea bibliotecii publice din Bocșa de la prima carte înregistrată în 17 iulie 1953 și cele 700 de volume la cele peste 77.000 unități de bibliotecă din prezent. Pe lângă împrumutul de carte, Biblioteca inițiază prin managerul ei și alte activități culturale: editarea revistei ,,Bocșa Culturală” și a colecției de popularizare ,,Bocșa – istorie și cultură”, diferite concursuri religios-literare, aniversări, comemorări, lansări de carte, vernisaje de pictură, audiții muzicale și vizionări de film.

     Revista ,,Bocșa Culturală” poate fi consultată la Biblioteca din Bocșa.

 


duminică, 17 septembrie 2023

Festival Literar Internațional la Pădureni

 

   Între 15-17 septembrie, în organizarea Cenaclului Literar Lyra și al Primăriei Pădureni, din jud. Timiș s-a desfășurat în conducerea dr. Victor Constantin Măruțoiu cea de-a V-a ediție a Festivalului Literar Internațional ,,Seri Culturale la Pădureni”.

    Duminică a fost oficiată Utrenia și Sfânta Liturghie în biserica parohială, cu hramul ,,Sfântul Ioan Botezătorul”, de către P. C. Părinte Sebastian Andrei Petrescu, parohul locului. La Sfânta Liturghie a slujit și P. C. Părinte Valentin Bugariu de la parohia Birda care a susținut predica zilei despre semnificația și importanța virtuților teologice în practicarea vieții creștine.

    După otpustul Sfintei Liturghii, au fost răsplătiți cu Diplome participanții la această ediție a Festivalului de la Pădureni, poeți consacrați, tinere talente, sponsori. Cu acest prilej, preotul Valentin Bugariu a primit Premiul Cultural-Teologic ,,Preot Râta” pentru publicistica rurală, dar și pentru lucrările în volum ca autor principal, în colaborare, coordonator care tratează probleme de limbă, istorie și spiritualitate creștină.

    Au mai fost decernate următoarele premii: Premiul Literar Petru Arnăutu - Neil Mc Gregor - pentru volumul Femeile se citesc invers,  Editura Ecou Transilvan, 2022; Premiul Ion Bălu - Krisztian Kakasi;Premiul pentru Proză - Oana Vrânceanu; Premiul Special - Alin Marian Broscoi; Premiul pentru Proză - Iuliu-Marius Morariu - pentru volumul Părintele Savarion și alte năzdrăvănii literare, Editura Ecou Transilvan, 2022; Premiul Special - Pr. Cristian Muntean și Cosmin Neidoni - pentru volumul Farmecul discret al mirării, Editura Creator, Brașov, 2022.

   Juriul a fost compus din dr. Victor Constantin Măruțoiu, Dorin Ignuța, primar și Sebastian Petrescu, preot paroh. În alocuțiune, președintele Festivalului și-a exprimat bucuria organizării festivalului în biserică, leagănul culturii românești și a precizat faptul că Diplomele oferite participanților poartă numele unor vrednici înaintași din localitatea Pădureni, dar și din cuprinsul Banatului.



sâmbătă, 16 septembrie 2023

Gătaia – 700

 

   Au fost sărbătoriți prin cuvânt de apreciere, cântec și joc, împlinirea a 700 de ani de atestare documentară a orașului Gătaia (1323-2023), la Căminul Cultural din localitate.

    În Cuvântul de bun-venit, rostit de către dl. Raul Cozarov, primarul Orașului Gătaia, s-a precizat faptul că tânărul oraș de pe malurile Bârzavei se află în sărbătoare pentru că sunt aniversați 700 de ani, de la prima atestare documentară. Sărbătoarea a fost posibilă prin cofinanțarea activității de către Consiliul Județean Timiș. Pentru a fi popularizată acțiunea culturală a fost editată o broșură (20 p.), care ilustrează trecutul urbei, principalele instituții culturale și bisericești, precum și fotografii din trecutul și prezentul localității.

       Dl. Marius Nițov, inspector de specialitatea Cultură din cadrul Primăriei Orașului Gătaia a făcut o succintă trecere prin timp, a orașului Gătaia sub diferite stăpâniri, dar și în cadrul României după Marea Unire din 1918.

      Au fost recompensați cu Diplome aniversare, profesori, primari, agenți economici, preoți. Între cei răsplătiți cu astfel de Diplome îi menționăm selectiv pe prof. univ. dr. Marcel Tolcea, prof. Herbert Weissmann, prof. Luminița Cimponeriu, prof. Ioan Seracin, edilii Janeta Sărăndan, Nicolae Moise, Iosif Șargan, actorul Cătălin Ursu, scriitorul Ioan Palici, patroni ai unor firme comerciale: Radu Curea, Ianko și Ioji Zifceak, preoții Călin Negrea (parohia Gătaia), Iulian Popa (parohia Colonia Gătaia) și Valentin Bugariu (parohia Birda).

       Sărbătoarea a fost îmbogățită cu suite de jocuri realizate de formațiile ,,Florile Bârzavei” din Gătaia și Fialôčka din Butin. În încheiere cunoscutul interpret Tinu Vereșezan.



luni, 11 septembrie 2023

Început de an școlar la Birda și Sângeorge

   Luni, 11 septembrie, a fost deschis în mod festiv, un nou an școlar, pentru elevii și preșcolarii, din învățământul de stat din România. Cu acest prilej, cu începere de la orele 9,00 a debutat un nou an școlar pentru Școala Gimnazială din Birda și structurile acesteia din Sângeorge și Berecuța, jud. Timiș.

   După oficierea slujbei de Tedeum, de către P. C. Părinte Valentin Bugariu, a vorbit Dl. Marius Stoian, primarul Comunei Birda care a ilustrat sprijinul acordat de către Primăria Comunei și Consiliului Local Birda pentru desfășurarea în bune condiții a procesului de învățământ în școlile de pe raza comunei Birda.

        D-na prof. Sorina Onița, directorul Școlii Gimnaziale Birda a mulțumit pentru sprijinul acordat Școlii atât de Primăria Comunei, cât și de diferitele firme care sprijină activitatea didactică. În continuare, vorbitorul a mulțumit profesorilor și personalului nedidactic care formează o echipă în sprijinul elevilor și preșcolarilor și a prezentat diriginții claselor gimnaziale și profesorii.

        A fost săvârșită o slujbă de Tedeum și în Școala cu clasele I-IV din localitatea Sângeorge, în prezența d-nilor Primar și Șef de Post și a profesorilor de la Școală și Grădinița cu Program Normal.



duminică, 10 septembrie 2023

Cerc misionar în parohia Liebling

   În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, au avut loc lucrările Cecului 2 Misionar, la care au fost arondate parohiile Birda, Cerna, Colonia Gătaia, Folea, Gătaia, Jebel, Liebling, Pădureni, Sculea, Șipet și Voiteg sub conducerea P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei, în biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Liebling, protopopiatul Deta.

    După un moment de rugăciune, P. On. Părinte Protopop a anunțat tema întâlnirii din toamna aceasta, închinată cunoașterii și dezbaterii operei imnografilor și cântăreților bisericești din Patriarhia Română, precizând importanța celor două forme de rugăciune pentru viața bisericească, dar și legătura dintre imnografie și cântec.

      Referatul acestei întâlniri cu tema: ,,Anul comemorativ al imnografilor și psalților din Patriarhia Română” a fost pregătit și susținut de P. C. Părinte Ionuț Mania, parohul bisericii din Liebling.

       După o scurtă introducere care a vizat legătura dintre cântare și artă, vorbitorul a expus tema vizând câteva puncte constitutive: Cântarea ebraică; Imnodia și psalmodia; Dezvoltarea muzicii bisericești; Muzica bisericească românească.

        În partea a doua a întâlnirii au fost câteva intervenții care au întregit subiectul tratat. P. C. Părinte Valentin Bugariu a vorbit despre ,,Muzica bisericească bănățeană”, accentuând specificul bizantin al acesteia, care s-a păstrat în Banat prin circulația manuscriselor putnene și prin școlile de cântăreți din Ardeal și Banat. în care au funcționat profesori de psaltichie din Principate. Au fost ilustrate: principalele cărți de cult folosite în ritual, compozitorii și muzicienii zonei, școlile și corurile reprezentative.

      Au vorbit despre cântarea bisericească P. C. Părinți Olivian Crișan (parohia Șipet) din experiența cântărețului de strană, Andrei Petrescu (parohia Pădureni), Dragan Giorgiev (parohia Voiteg), Călin Negrea (parohia Gătaia) din experiența menținerii unei cântări corale parohiale. Părintele Dragan Giorgiev a punctat activitatea concertistică care a fost răsplătită cu premii și diplome, iar părintele Călin Negrea a menționat deplasarea Corului din Gătaia în parohia Seleuș din Episcopia Daciei Felix.

    Următorul Cerc misionar va fi organizat în parohia Cerna. La final preoții și cântăreții parohiei Liebling au intonat Axionul ,,Cuvine-se cu adevărat”.

Lansare de carte în biserica din Birda

 

   În Duminica dinaintea Sfintei Cruci, după otpustul Sfintei Liturghii, a avut loc lansarea volumului Bucurânda, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din parohia Birda, protopopiatul Deta.

    Cu acest prilej a fost prezent autorul cărții, scriitorul Adrian Georgescu, din București, însoțit de d-na Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii Orășenești ,,Tata Oancea” din Bocșa, jud. Caraș-Severin, co-organizatorul evenimentului de astăzi.

       În deschidere a vorbit P. C. Părinte dr. Valentin Bugariu, moderatorul întâlnirii, care a prezentat autorul și volumul comunității parohiale. Scriitorul Adrian Georgescu este cunoscut cititorilor pentru fecunda operă literară religioasă din ultimii ani. Om de Radio și colaborator în presa scrisă, scriitor profesionist influențat de profesorul Grigorie Popa care i-a fost mentor i-a insuflat interesul pentru filosofia existențială, pe care o cultivă în creația literară, cum ne-o mărturisește criticul literar George Irava.

     Cartea Bucurânda, Ediția a II-a, revăzută, Editura Stefadina, București, 2023, 147 p., oferă cititorilor în cele șapte imne chipul și misiunea Maicii Domnului, chiar o teologie a acesteia. Astfel sub forma unui Acatist sau Paraclis închinat Maicii lui Dumnezeu, aceasta ,,ne izbăvește”, ne aduce ,,Lumina Tatălui”, tămăduirea sufletului, pocăință, har-de-viață, bucurie, însoțire prin crivățul lumii, îndreptarea minții ș. a..

        Bibliotecarul Gabriela Șerban a vorbit despre legăturile bisericii din Birda cu orașul Bocșa, datorate măiestriei pictorul Filip Matei, un harnic pictor al bisericilor bănățene. Legat de autor și carte, vorbitorul a scos în evidență rodnica colaborare de 17 ani între autor și Biblioteca din Bocșa. Creația literară și duhul religios au fost ilustrate prin lectura unui fragment din volumul închinat Maicii Domnului.

         În încheiere, autorul, Adrian Georgescu a subliniat importanța cinstirii Fecioarei Maria, prin rugăciune, lectură și icoană din perspectiva unui mirean care participă la cultul Bisericii. La final, autorul a oferit mai multe volume, într-o sesiune de autografe ad-hoc.



vineri, 8 septembrie 2023

,,Arhanghelul”, nr. 47 / 2023

 

   La Praznicul Nașterii Maicii Domnului, a apărut un nou număr al revistei de cultură și religie rurală, ,,Arhanghelul” din Birda, jud. Timiș. Prezentată și distribuită după otpustul Sfintei Liturghii, publicația oferă credincioșilor un sumar bogat și diversificat, în 20 de pagini ce oferă cititorilor: studii, poezie, pagini de istorie orală și bisericească, eseu, prezentare de carte și cronica activităților bisericești ale parohiei Birda și filiei Sângeorge.

  Sumarul este deschis de studiul P. Cuv. Protosinghel dr. Ioanichie Petrică, ,,Viața și învățăturile Sfântului Paisie de la Neamț. Aplicabilitatea în contemporaneitate (II)”. Celelalte rubrici oferă poezie iscălită de Eugen Dorcescu și Nina Ceranu, articole de promovare a trecutului personal, comunitar și bisericesc: ,,Din amintirile unui colonist din Gătaia (XVIII)” de prof. Iosif Marius Circa; Fundațiile școlare și rolul lor în formarea intelectualității bănățene” de prof. dr. Virginia Ardelean; ,,Ioan Pop-Reteganul 170 de ani de la naștere” de prof. dr. Dumitru Jompan și ,,Coruri bisericești și școlare din zona Deta (II)” de preot dr. Valentin Bugariu.

      Promovarea cărții, literaturii române și religioase ne este revelată prin rubrica ,,Pagini de literatură” care găzduiește serialul ,,Monografia existenței umane în romanul românesc interbelic” iscălit de prof. Manuela Mattis și recenzia realizată de conf. univ. dr. Mirela Ioana Dorcescu, volumului Credință. Educație și Tradiție. Lucrările Colocviilor revistei Arhanghelul, Editura Eurobit, Timișoara, 2021.

       Cateheza destinată copiilor este semnată de Gavril Ioan Georgiu și are ca temă ,,Ierurgiile și rolul lor în viața credincioșilor” și ,,Cronica parohială” în patru pagini încheie acest număr al revistei.

   Revista poate fi procurată de la bisericile din Birda și Sângeorge sau accesând link-ul: https://www.scribd.com/document/669932934/Arhanghelul-Nr-47-2023#.


Hramul bisericii parohiale din Birda

 

   La Praznicul Nașterii Maicii Domnului, comunitatea creștin-ortodoxă din parohia Birda, și-a cinstit ocrotitorul lăcașul și cult și totodată păzitorul comunității ortodoxe din comunitate.

            Programul liturgic a debutat în Ajun, cu slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia) și a fost continuat în ziua prăznuirii cu Acatistul Nașterii Maicii Domnului, Sfințirea Apei, Sfânta Liturghie și Rânduiala Tăierii Colacului.

           Predica zilei a fost pregătită și susținută de P. C. Părinte Valentin Bugariu, parohul locului, care a scos în privește importanța preacinstirii Maicii Domnului, așa cum reiese din pericopa evanghelică citită (Luca 10, 38-42; 11, 27-28) și semnificația sărbătorii hramului pentru comunitatea bisericească locală.

           La momentul potrivit, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, mai mulți copii și tineri din parohie.

           De pregătirea hramului s-au ocupat nașii de anul acesta Fam. Ioan și Daniela Matei.

           După otpustul Sfintei Liturghii, preotul paroh a prezentat cel de-al 47 număr al revistei de cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”. Realizat în 20 de pagini, cu rubrici permanente care oferă sub iscălitura unor profesori și preoți articole de popularizare culturală și religioasă.



vineri, 1 septembrie 2023

Copiii și tinerii din parohia Birda la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Timișoara

 

   În perioada 31 august – 3 septembrie a fost programată la Timișoara, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși în organizarea Mitropoliei Banatului și a partenerilor: Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest, Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” și Universitatea de Științe ale Vieții ,,Regele Mihai” din Timișoara, cu participarea tinerilor invitați și voluntari din Patriarhia Română și din diaspora românească.

     În sprijinul acestei Întâlniri a Tinerilor la care sunt prezenți 3500 de participanți la care se adaugă invitații, organizatorii au pregătit diferite materiale de informare și promovare a evenimentului: Ghid ITO (92 p.) care cuprinde cuvintele de binecuvântare ale ierarhilor, un Dicționar selectiv al personalităților bănățene, un istoric al Catedralei Mitropolitane și al Vieții și minunilor Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, care a păstorit zece ani (1643-1653) la Timișoara (p. 55), Pelerin în ,,orașul florilor” cu principalele puncte de vizitare ș. a.. (broșura poate fi lecturată accesând link-ul: https://mitropolia-banatului.ro/33554432/wp-content/uploads/2023/08/GHID_ITO_2023.pdf), revista eparhială ,,Învierea” (iulie-august 2023, https://arhiva.mitropolia-banatului.ro/Invierea_iulie_august2023.pdf), site-ul:  https://www.ito2023timisoara.ro/).

         Deschiderea oficială a avut loc în 31 august, în Parcul Rozelor, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Ioan, a celorlalți ierarhi invitați, a oficialităților centrale și locale, cu participarea extraordinară a Coralei ,,Contrast” și a Corului Operei din Timișoara. În cadrul celorlalte zile tinerii vor fi prezenți la diferite activități: conferințe, slujbe bisericești, momente artistice, dialoguri, procesiuni etc..

       La deschiderea oficială a evenimentului a fost și un grup de 17 copii și tineri din parohia Birda și filia Sângeorge condus de preotul Valentin Bugariu și compus din: Boiangiu Andrei, Ciprian și Valerica; Bugariu Veronica; Fetti Viorica; Orășanu Alexandru; Pașca Cristina; Pinti Maria și Ovidiu; Suciu Daria, Florin, Iulia, Luca și Maria; Țibuleac Roberta și Weisz Markus.