duminică, 10 septembrie 2023

Lansare de carte în biserica din Birda

 

   În Duminica dinaintea Sfintei Cruci, după otpustul Sfintei Liturghii, a avut loc lansarea volumului Bucurânda, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din parohia Birda, protopopiatul Deta.

    Cu acest prilej a fost prezent autorul cărții, scriitorul Adrian Georgescu, din București, însoțit de d-na Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii Orășenești ,,Tata Oancea” din Bocșa, jud. Caraș-Severin, co-organizatorul evenimentului de astăzi.

       În deschidere a vorbit P. C. Părinte dr. Valentin Bugariu, moderatorul întâlnirii, care a prezentat autorul și volumul comunității parohiale. Scriitorul Adrian Georgescu este cunoscut cititorilor pentru fecunda operă literară religioasă din ultimii ani. Om de Radio și colaborator în presa scrisă, scriitor profesionist influențat de profesorul Grigorie Popa care i-a fost mentor i-a insuflat interesul pentru filosofia existențială, pe care o cultivă în creația literară, cum ne-o mărturisește criticul literar George Irava.

     Cartea Bucurânda, Ediția a II-a, revăzută, Editura Stefadina, București, 2023, 147 p., oferă cititorilor în cele șapte imne chipul și misiunea Maicii Domnului, chiar o teologie a acesteia. Astfel sub forma unui Acatist sau Paraclis închinat Maicii lui Dumnezeu, aceasta ,,ne izbăvește”, ne aduce ,,Lumina Tatălui”, tămăduirea sufletului, pocăință, har-de-viață, bucurie, însoțire prin crivățul lumii, îndreptarea minții ș. a..

        Bibliotecarul Gabriela Șerban a vorbit despre legăturile bisericii din Birda cu orașul Bocșa, datorate măiestriei pictorul Filip Matei, un harnic pictor al bisericilor bănățene. Legat de autor și carte, vorbitorul a scos în evidență rodnica colaborare de 17 ani între autor și Biblioteca din Bocșa. Creația literară și duhul religios au fost ilustrate prin lectura unui fragment din volumul închinat Maicii Domnului.

         În încheiere, autorul, Adrian Georgescu a subliniat importanța cinstirii Fecioarei Maria, prin rugăciune, lectură și icoană din perspectiva unui mirean care participă la cultul Bisericii. La final, autorul a oferit mai multe volume, într-o sesiune de autografe ad-hoc.