duminică, 10 septembrie 2023

Cerc misionar în parohia Liebling

   În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, au avut loc lucrările Cecului 2 Misionar, la care au fost arondate parohiile Birda, Cerna, Colonia Gătaia, Folea, Gătaia, Jebel, Liebling, Pădureni, Sculea, Șipet și Voiteg sub conducerea P. On. Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei, în biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Liebling, protopopiatul Deta.

    După un moment de rugăciune, P. On. Părinte Protopop a anunțat tema întâlnirii din toamna aceasta, închinată cunoașterii și dezbaterii operei imnografilor și cântăreților bisericești din Patriarhia Română, precizând importanța celor două forme de rugăciune pentru viața bisericească, dar și legătura dintre imnografie și cântec.

      Referatul acestei întâlniri cu tema: ,,Anul comemorativ al imnografilor și psalților din Patriarhia Română” a fost pregătit și susținut de P. C. Părinte Ionuț Mania, parohul bisericii din Liebling.

       După o scurtă introducere care a vizat legătura dintre cântare și artă, vorbitorul a expus tema vizând câteva puncte constitutive: Cântarea ebraică; Imnodia și psalmodia; Dezvoltarea muzicii bisericești; Muzica bisericească românească.

        În partea a doua a întâlnirii au fost câteva intervenții care au întregit subiectul tratat. P. C. Părinte Valentin Bugariu a vorbit despre ,,Muzica bisericească bănățeană”, accentuând specificul bizantin al acesteia, care s-a păstrat în Banat prin circulația manuscriselor putnene și prin școlile de cântăreți din Ardeal și Banat. în care au funcționat profesori de psaltichie din Principate. Au fost ilustrate: principalele cărți de cult folosite în ritual, compozitorii și muzicienii zonei, școlile și corurile reprezentative.

      Au vorbit despre cântarea bisericească P. C. Părinți Olivian Crișan (parohia Șipet) din experiența cântărețului de strană, Andrei Petrescu (parohia Pădureni), Dragan Giorgiev (parohia Voiteg), Călin Negrea (parohia Gătaia) din experiența menținerii unei cântări corale parohiale. Părintele Dragan Giorgiev a punctat activitatea concertistică care a fost răsplătită cu premii și diplome, iar părintele Călin Negrea a menționat deplasarea Corului din Gătaia în parohia Seleuș din Episcopia Daciei Felix.

    Următorul Cerc misionar va fi organizat în parohia Cerna. La final preoții și cântăreții parohiei Liebling au intonat Axionul ,,Cuvine-se cu adevărat”.