Simpozionul Internațional ,,Prețuiește viața”

 

   În organizarea Școlii Gimnaziale Săcălaz, din județul Timiș s-a desfășurat joi, 29 februarie 2024, cea de-a VI-a ediție a Simpozionului ,,Prețuiește viața”, în sistem hibrid (fizic și virtual). În cuvântul de bun venit al prof. Manuela Matits, directorul Școlii din Săcălaz a  fost prezentat Simpozionul, participanții, 110 elevi și 130 profesori din 13 județe din țară și din trei țări: Serbia, Ungaria și Grecia.

    Echipa organizatoare a Simpozionului formată din Prof. Manuela Matits, Prof. Argentina Brănescu, Prof. Tatiana Popa, Prof. Ramona Onofrei, Prof. Cristian Laza și Prof. Corina Ardelean au structurat lucrările Simpozionului în opt secțiuni: Literatura; Științele; Artele; Muzica; Sporturile; Psihologia; Religiile și Tehnologiile vieții.

     În această ediție au fost pregătite și susținute comunicări interdisciplinare. De la Școala din Sutjeska (Sărcia, Serbia), prof. Marica Meljanak a prezentat tema ,,Diabetul la copii”, în care sub forma unui material power-point a ilustrat cauzele, tipurile și formele de manifestare ale bolii.

  Publiciștii Gheorghe Blejușcă și Ștefan Tomoioagă din Săcălaz au adus în cadrul lucrărilor Simpozionului două intervenții legate de istoria localității Săcălaz, a Școlii și a revistei ,,Foia Săcălazului”, o cronică a așezării de lângă Timișoara. Tot de la Săcălaz a avut o intervenție și prof. Corneliu Corcheș.

  Prof. Loredana Bărbulescu (Pucioasa, Dâmbovița) a prezentat o comunicare despre ,,Personajul Poveștilor”, cu referire la povestea Nucii lăudăroși (de V. Colin).

    Preotul dr. Valentin Bugariu de la parohia Birda a susținut tema: ,,Eminescu și boala”, în care a vorbit de suferințele poetului național din ultimii ani de viață petrecuți în sanatoriile Bisericii de la Mănăstirea Neamț și Mărcuța. În partea a doua a comunicării, vorbitorul a prezentat principalele instituții filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române din trecut.

  Prof. dr. Liliana Valentina Porojan (Liceul Grigorie Moisil, Timișoara) a vorbit despre ,,Repere culturale în excursia școlară”, cu aplicare asupra orașului turistic Băile Herculane, locul de promenadă al personalităților europene și românești din veacurile trecute. Ineditul comunicării pe lângă informațiile mitologice și culturale l-a constituit valsul ,, Souvenir de Herkulesbad” compus de compozitorul Jakob Pazeller (1869-1957), cu inspirație a așezării de pe Cerna.

     Elevii Bogdan Crișan și Sergiu Vlad Rona, pregătiți de prof. Liliana Valentina Porojan au prezentat o dramatizare a romanului Ion de Liviu Rebreanu.

   Prof. Lavinia Adam (Colegiul ,,Carmen Sylva, Timișoara) a susținut tema: ,,Reguli de igienă și modalități de prevenire a bolilor infecțioase”; prof. Manuela Matits, ,,Muzica în procesul educativ” și prof. Argentina Brănescu, ,,Filaret Barbu”, un medalion al compozitorului din volumul Partitura unei vieți (1976).

  Au mai avut intervenții: Prof. Insp. Codruța Posea, prof. Cosmina Preda (Liceul Gr. Moisil, Timișoara), prof. Ionel Petrea (Făget, Timiș), prof. Aurora Solomon (CCD, Târgoviște), prof. Tiberiu Boca (Bistra, jud. Alba), prof. Eugen Prisecian (Școala Gimnazială, nr. 12, Timișoara).

           

,,Suflet de copil”, nr. 10 / 2024

 

Sfârșitul lui Făurar aduce comunității școlare din Săcălaz, un neprețuit dar. Este vorba de al zecelea număr al revistei ,,Suflet de copil”, Editată de Școala Gimnazială Săcălaz, jud. Timiș, în coordonarea prof. Manuela Matits, redactor principal și grafician, profesor și director al instituției școlare și colaborarea elevilor, profesorilor, dar și unor colaboratori externi așa cum e Gheorghe Blejușcă, publicist rural din localitatea Săcălaz.

Un cuprins variat, în 76 de pagini, revista oferă cititorilor: cronica activităților extrașcolare desfășurate în primele module ale anului școlar 2023-2024, sărbători și evenimente desfășurate în școală, pagini de educație lingvistică, istorică ș. a., dar și participări ale cadrelor didactici la întruniri științifice naționale, curiozități, mărturii, dar și creații literare (eseu, poezie), unele realizate în limba franceză și prezentarea unor cărți.

Am reținut câteva din contribuțiile acestui număr: ,,Pastila de limbă” realizată pe probleme de fonetică de prof. Pecican Oviciu; ,,Predarea Limbii engleze prin joc” de prof. Laza Cristian; ,,Lecții de istorie săcălăzeană” oferite de Gh. Blejușcă; ,,Școala din Săcălaz” de prof. Onofrei Ramona ș. a.

Toate aceste contribuții de la ,,Tinerele condeie” (titlul unei rubrici), la sărbătoriri și alte activități scot în priveliștea ochilor o perioadă deosebită din viața omului și definită cu titlul care deschide această revistă: ,,Unde ești copilărie?”, o întrebare a dascălului și un răspuns al elevului în sumarul publicației.

Felicitări redactorilor, autorilor pentru acest nou număr care ilustrează viața școlarilor și a dascălilor lor din localitatea de lângă Timișoara.

Activități de Desen și abilități practice în cadrul Concursului Național Catehetic la Birda

 

   Marți, 20 februarie, s-a desfășurat o nouă etapă în cadrul Concursului Național Catehetic inițiat și realizat de Parohia Birda în colaborare cu Școala Gimnazială Birda și Școlile Primare din Berecuța și Sângeorge, jud. Timiș o nouă etapă destinată Desenului religios și abilităților practice.

      De astă dată, elevii claselor 0-3 de la Școala din Berecuța, au realizat un Atelier de Desen, în care au fost confecționat icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului și ale marilor praznice bisericești.

     Elevii clasei a III-a, pornind de la exercițiile lecției ,,Alegerea binelui în viață” din Manualul de Religie, au desenat un fluture, în cadrul unui joc didactic, iar pe aripile acestuia au scris câte o faptă bună sau rea, iar pe cealaltă dacă aceasta au fost împlinită sau mărturisită părinților, fraților, prietenilor sau preotului.

Întâlnire catehetică la Deta

 

   Luni, 19 februarie a avut loc o întâlnire catehetică, cu preoții din Birda, Ciacova, Deta, Gătaia, Ghilad, Jebel, Liebling, Pădureni, Stamora Germană și Voiteg la sediul Protopopiatului Ortodox Român din orașul Deta.

     Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent P. C. Părinte Aurel Cristian Tomescu, referent catehetic al Eparhiei Timișoarei. La începutul întrunirii, P. On Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei a prezentat câteva informări curente, apoi Părintele referent catehetic a prezentat ordinea de zi care a cuprins: desfășurarea Concursului Național Catehetic ,,Hristos – cuvântul care vindecă” și a punctat câteva  din posibile activități care se pot derula anul acesta, vorbitorul a insistat asupra catehezelor care vor fi pregătite de preoți urmând etapele clasice de pregătire a acestor cuvântări bisericești. Un alt punct pe ordinea de zi l-a reprezentat implementarea Acordului de Parteneriat între Biserică și Școală pe baza căruia se pot organiza activități educativ-religioase.

       La final au fost împărțite diplomele și premiile Concursului Național Catehetic de anul trecut. Grupul Catehetic al Parohiei Birda și al filiei Sângeorge a obținut Premiul al III-lea la etapa eparhială (județeană).

,,Glasul Voislovei”, nr. 30 / 2023

 

   Prin intermediul poștei electronice am primit cel mai nou număr al revistei ,,Glasul Voislovei”. Redactat de ec. Petru Opruț, publicația oferă celor interesați pagini de cultură românească de pe Valea Bistrei.

   În concordanță cu tematica Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, Petru Opruț propune un ,,Editorial” interesant prin temă și abordare ,,Cantorii Parohiei Ortodoxe din Voislova” (p. 1-2), în care autorul vorbește despre Școala de Cântăreți din Caransebeș, despre cântăreții de strană și Voislova, dar și de importanța muzicii bisericești în oficierea slujbelor religioase.

   Juristul Firuț Mihuța ne prezintă un bilanț de sfârșit de an al Corului ,,Grănicerii Bistrei”. Un an plin de evenimente la care a participat Corul, în Caransebeș, Poiana Mărurului ori Voislova.

            Pagini deosebit de importante pentru cultura sătească sunt cele legate de obiceiurile satului illustrate de Nicolae Andrei în materialul: ,,Ritualuri legate de plecarea la război. Ritualuri pierdute” și cultivarea colindului ,,Colind – Moș Crăciun” pe muzica prof. univ. dr. Dumitru Jompan.

        Din cuprins am reținut trei evocări iscălite de preotul Romulus Frâncu, ,,Preotul George Ivănescu (1831-1902)”, prof. univ. dr. Constantin Falcă, ,,Dr. Ion Țeicu” și prof. Avram Boța, ,,Valea Bistrei și Marea Unire. 105 ani de la înfăptuirea visului national”.

       Tot în acest sumar se pot regăsi și articole cu conținut istoric și juridic.

     Închei prezentarea cu câteva versuri ale poetului Toma Sfetcu, pe care ni le-a lăsat la finalul unui articol:

,, Mi-e dor de satul meu bătrân, de casa

din pământ bătut, miros de iarbă şi de fân,

de tot ce-a fost şi ce-a trecut”.

     Felicitări redactorilor și autorilor și răbdare cititorilor în frumoasa trudă de a descoperi fapte mari realizate în satul bănățean de ieri și de astăzi.

,,Bocșa Culturală”, nr. 123 / 2023

 

   Am primit cu bucurie cel din urmă număr al revistei ,,Bocșa Culturală”. Editată de către Biblioteca Orășenească ,,Tata Oancea” din Bocșa, jud. Caraș-Severin și condusă de către bibliotecarul Gabriela Șerban, managerul instituției, publicația în 44 de pagini oferă știri culturale, evenimente, aniversări, comemorări, pagini de educație lingvistică, precum și literatură (poezie, proză, recenzii) ș. a..

       Evenimentul principal al acestui număr a fost cel dedicat Celei de-a III-a ediții a Film Festivalului din orașul Bocșa. Cronica acestui eveniment a fost realizată de d-na Gabriela Șerban, ,,Cartea și Filmul, vedete în orașul Bocșa!” (p. 1-3). Desfășurat pe parcursul a două zile (22-24 septembrie 2023), Festivalul a oferit publicului o triplă aniversare a regizorului Ioan Cărmăzan cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, criticului literar la 80 de ani de viață și a actorului Valentin Teodosiu la împlinirea a 70 de ani.

         Au fost lansate mai multe volume între care amintim cel semnat de prof. Liliana Ferciug, Condeierii bănățeni. Tipărită la prestigioasa editură a Universității de Vest din Timișoara, cartea rezumă disertația doctorală realizată sub îndrumarea prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu. În partea a doua a primei zile, cei prezenți au putut viziona un film din zilele noastre, ,,Nuntă mută” (2008), în regia lui Horațiu Mălăele și cu participarea într-un rol principal a actorului Valentin Teodosiu.

         În a doua zi a Festivalului au fost sărbătoriți 70 de ani de bibliotecă publică la Bocșa. Directorul instituției a realizat cu acest prilej o frumoasă monografie Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi, cu o prefață a criticului literar Gheorghe Jurma din Reșița.

        Rubrica ,,Evenimente” consemnează prin pana d-nei Gabriela Șerban apariția unui nou volum al creaților elevilor botezat sugestiv Gânduri către Dumnezeu și lansat în biserica ortodoxă din Bocșa Română, un concert de pian a artistei japoneze Natsumi Kubayama, sau al Simpozionului dedicat enciclopedistului locului, Corneliu Diaconovici la împlinirea a 100 de ani de la înveșnicire.

       Prof. dr. Mihai Vișan semnează un interesant documentar dedicat lui Diaconovici, cu titlul ,,Corneliu Diaconovici – Un destin aplicat managementului  cultural și instituțional” și Gabriela Șerban cu evocarea ,,Petru Encoveti Oance zis Tata Oancea. 50 de ani de la plecarea în veșnicie”, încheie acest număr doldora de popasuri culturale.

          Felicitări editorului, autorilor și colaboratorilor care ne oferă petice din propriile suflete, fapte și momente din dezvoltarea culturală a localității de pe Bârzavă.

          Revista poate fi consultată sau împrumutată de la biblioteca orășenească.

           

O nouă activitate în cadrul Concursului Catehetic la Birda

În 13 februarie s-a desfășurat o nouă etapă în cadrul Concursului Național Catehetic, un atelier de lectură cu elevii clasei a IV-a la Școala Gimnazială din Birda, unul de desen la Școala Primară din Berecuța și altul de cateheză ilustrată cu elevii Școlii Primare din Sângeorge.

În cadrul atelierului de lectură, copiii au citit din Mica Biblie, episoadele legate de boală și vindecare din Vechiul și Noul Testament. Astfel au fost reproduse capitolele care amintesc de ,,Dreptul Iov”, ,,Iisus și samarineanca”, ,,Iisus vindecă pe fiul unui slujbaș împărătesc”, ,,Vindecarea unui paralitic din Capernaum”, ,,Iisus la scăldătoarea Vitezda”, ,,Iisus vindecă un lepros și pe sluga sutașului”, ,,Tânărul din Nain înviat de Iisus”, ,,Învierea fiicei lui Iair. Vindecarea unei bolnave”, ,,Surdo-mutul”, ,,Samarineanul milostiv”, ,,Vindecarea orbului din naștere”, ,,Vindecarea unor îndrăciți”, ,,Învierea lui Lazăr”, ,,Vindecarea ologului din naștere”, ,,Vindecarea lui Enea. Învierea Tavitei”, ,,Despre rugăciunile pentru cei bolnavi”.

Copiii din atelierul de desen au realizat icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului, precum și ale praznicelor împărătești. Cei care au participat la cateheza ilustrată au putut vedea un fragment din filmul documentar: ,,Sfântul Iosif, ocrotitorul Banatului”.

Preotul Marian Petrescu (1960-2024)

 

Începutul anului 2024 a adus cu el o veste tristă. Din depărtări am fost înștiințați că părintele Marian Petrescu slujitor al bisericii din Birda și a filiei Sângeorge a trecut la Domnul (†4 ianuarie).

Născut într-o familie de buni creștini în satul Teiu, din județul Dolj în 27 decembrie 1960, părintele Marian Petrescu a urmat cursurile Școlii Generale din localitate unde a absolvit cursurile primare și gimnaziale, apoi a urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova (primii trei ani) și pe cele ale Seminarului Teologic din Cluj-Napoca (ultimii doi ani).

După absolvirea școlii teologice s-a căsătorit cu tânăra Marinela Țăranu din comuna Jebel, Dumnezeu binecuvântându-i cu un fiu, Sebastian Andrei, care după studii teologice a fost hirotonit preot, slujind Sfântul Altar și credincioșii încredințați spre păstorire.

Tânărul absolvent a primit Taina Hirotoniei din mâinile Înaltpreasfințitului Nicolae Corneanu al Banatului care l-a consacrat diacon în 12 septembrie și preot în 15 septembrie 1986 pentru parohia Cerna din protopopiatul Deta. După doi ani de păstorire prin transfer a slujit în parohia Milcoveni din protopopiatul Oravița.

În primul an de după Revoluția din 1989, preotul Marian Petrescu a fost numit paroh la biserica din Birda din protopopiatul Deta. Euforia libertății s-a manifestat și în spațiul eclezial, au fost ani de speranțe, în care preotul a putut ieși din biserică, în slujba păstoriților, astfel și părintele Petrescu a fost profesor de Religie la Școala Generală din Birda. În parohie a pus bazele celui de-al doilea cor al parohiei, după cel din perioada interbelică. Ca noutate, Taina Sfântului Maslu a fost oficiată în parcul bisericii dând posibilitatea credincioșilor să participe în număr mai mare la această slujbă bisericească. Arhiva parohială păstrează un caiet de Cateheze din care se poate observa grija păstorului în pregătirea cuvântărilor menite îmbogățirii cunoștințelor religioase.

După emigrarea în Statele Unite ale Americii, preotul Marian Petrescu a slujit în mai multe parohii românești din Diaspora din America. În locuința personală la loc de cinste au fost găsite cărți de rugăciune și cult, veșminte și alte obiecte liturgice. De aducerea în țară și apoi de slujba înmormântării săvârșită în 12 februarie s-a ocupat părintele Sebastian Andrei Petrescu.

Un filosof francez afirma: ,,Amintirea e singurul paradis din care nu putem fi alungați” și nu-l putem contrazice. Bunii credincioși din Birda au anunțat la un mare praznic creștin vestea plecării la Domnul a păstorului de odinioară, iar câteva date din activitatea pastorală au fost mărturisite de aceiași enoriași. Clopotele bisericilor și rugăciunile de pomenire l-au însoțit pe parohul de ieri în drumul spre Dumnezeu.

 

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!

 

O nouă activitate în cadrul Concursului Național Catehetic la Birda

   Din noiembrie 2023 a debutat o nouă ediție a Concursului Național Catehetic la Birda și Sângeorge, jud. Timiș, cu tema: ,,Credința cea vindecătoare din inima comunității”. Astfel că până în prezent au fost derulate activități catehetice (aniversări, comemorări, participări la festivaluri de colinde, cateheze), participare la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine și o acțiune filantropică la Praznicul Nașterii Domnului.

      De această dată,  elevii școlilor din Birda, Berecuța și Sângeorge, au aplicat cunoștințele teoretice acumulate cu prilejul catehezelor și au realizat într-un atelier de desen icoane reprezentând pe Mântuitorul, Maica Domnului, Sfinții Îngeri, precum și praznicele din timpul anului bisericesc. Atelierul a fost realizat la Școlile din Birda și Sângeorge, de elevii claselor pregătitoare – a IV-a, cu sprijinul prof. Sorina Onița, directorul Școlii Gimnaziale Birda și al prof. Maria Miron, de la Școala Primară Sângeorge.

         Elevii claselor a II-a și a III-a de la Școala Primară din Berecuța, cu sprijinul prof. Camelia Cazacincu au realizat un atelier de abilități practice. Pornind de la o temă din manualul de religie al clasei a II-a, elevii au așezat în cutii faptele bune săvârșite într-o săptămână. Faptele bune fiind primele gesturi vizibile prin care ilustrăm iubirea către aproapele nostru. Acestea au vizat: raportul copilului cu Dumnezeu, părinții, frații, profesorii, relația cu profesorii și colegii, dar și cu oamenii aflați în necazuri. Din interpretarea testului s-au putut observa câteva însușiri sufletești ale copiilor: iubire, sociabilitate și altruism.

Pe urmele Sfinților Trei Ierarhi: Filantropie bizantină și asistență socială

 

    Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi reprezintă un popas duhovnicesc special în timpul anului bisericesc. Este ziua în care îi pomenim pe trei mari ierarhi ai Bisericii: Sfântul Vasile cel Mare (329-379), arhiepiscopul Cezareii Capadociei, Sfântul Grigorie de Nazianz (330-390) și Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), arhiepiscopii Constantinopolului și totodată ziua în care cinstim în mod deosebit Ziua Educației Creștine în parohia Birda și filia Sângeorge.

            În acord cu tematica Anului omagial dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor ne vom referi la activitatea Sfinților Trei Ierarhi, pionierii filantropiei și asistenței sociale în Imperiul Bizantin. În demersul acesta ne vom sprijini pe o lucrare cunoscută în teologia ortodoxă care aparține cunoscutului bizantinolog grec Demetrios J. Constantelos (1927-2017), preot în Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din America și profesor universitar la Universitatea Rutgers din New Jersey din 1965. Volumul, cu titlul Filantropia bizantină și asistența socială, a fost tradus de dr. Florina Georgeta Mureșan și publicat la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de la Iași, în 2014 (407 p.).

            Bizantinii au moștenit de la greci grija față de cei bolnavi. Conceptul de filantropie este asociat cu cel de iubire (agape) și implică un sentiment viu de bunăvoință față de orice persoană, indiferent de identitatea sau comportarea acesteia[1]. La vechii greci, filantropia însemna iubirea divinității față de om, iar Platon definește conceptul cu iubirea divinității față de om, care oferea pacea și dreptatea și îi elibera pe oameni de învrăjbire și războaie. În epoca homerică (1175-750 î. Hr.) a civilizației grecești filantropia a însemnat ajutor acordat cerșetorilor, săracilor și străinilor. Aceeași grijă a fost acordată orfanilor cărora li s-a arătat dragoste și compasiune.

            Lui Zeus i-au fost dați în grijă săracii, iar principiul care orienta activitatea filantropică a fost acela că ,,omul imită divinitatea când face fapte bune”[2]. Aspectul teoretic al filantropiei a fost precizat de Sfântul Apostol Pavel, care, într-o epistolă (Tit 3, 4) către ucenicul Tit afirmă că Întruparea lui Hristos a reprezentat o manifestare a harului și a milei divine, o noțiune des întâlnită în textele patristicii.

            Învățătura care a conferit filantropiei dimensiunea ei teocentrică este cuprinsă în cuvintele Mântuitorului: ,,Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 45). Astfel, filantropul, după modelul Mântuitorului devine un slujitor[3].

            Bazele filantropiei sunt teologice, și anume încercarea de a fi plăcut lui Dumnezeu și de a-L imita. Sf. Grigorie de Nazianz îi îndemna astfel pe oameni: ,,Dovediți că sunteți așa cum Dumnezeu este pentru cei nefericiți, imitându-I îndurarea. Nu există nimic mai dumnezeiesc în om decât a face fapte bune”.  Se considera că filantropia exprimă căința și întoarcerea la Dumnezeu. Filantropia avea o bază morală și religioasă, Sf. Vasile cel Mare era convins de acest lucru: ,,Dacă nu ai avut milă, scria el, nu vei primi milă; dacă nu l-ai primit pe cel sărac în casa ta, nu ți se va deschide Împărăția Cerurilor; dacă nu l-ai ospătat  pe cel flămând, nu te vei bucura de viața veșnică”[4].

            Într-o predică despre milostenie, Sf. Ioan Gură de Aur îndeamnă: ,,Vă implor fără încetare, mântuiți-vă sufletele și răscumpărați-le pentru Judecata de Apoi, folosindu-vă averile... eliberați-vă de povoara păcatelor cu ajutorul iubirii de oameni... fiți milostivi ca să vi se arate arate și vouă milă... căci așa cum Sfântul Botez îl spală pe om de păcatele sale, tot așa filantropia curăță sufletul omului generos de păcatele sale”[5].

            Biserica statornicise o tradiție în privința operelor caritabile. Cel de-al 59-lea canon al colecției de legi bisericești păstrată sub numele de Canoane Apostolice prevedea ca atât episcopii, cât și preoții trebuie să practice filantropia. Ca administrator al proprietăților și al banilor Bisericii, episcopul trebuia să dea săracilor tot ceea ce era de prisos[6]. Cel de-al 17 canon al Sinodului de la Niceea (325) recomanda ca în fiecare oraș al imperiului să fie construit un spital.

            Liturghia era o rugăciune și totodată un moment de educație religioasă. În Liturghia Sf. Vasile cel Mare și în cea a Sf. Ioan Gură de Aur există rugăciuni cu caracter social, așa cum este Rugăciunea de după Epicleză: ,,Doamne, pomenește pe aceia care își aduc aminte de cei săraci. Răsplătește-te lor cu bogatele și cereștile Tale daruri. Dăruiește-le lor cele cerești în locul celor pământești, cele veșnice în locul celor vremelnice, cele nestricăcioase în locul celor stricăcioase...Pe prunci îi crește, tinerețile le călăuzește, bătrâneților le întărește, pe cei slabi de suflet îi îmbărbătează, cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat și prin aer împreună călătorește, văduvelor le ajută, pe orfani îi apără, pe cei robiți îi izbăvește, pe bolnavi îi tămăduiește... Adu-ți aminte, Doamne, de cei ce sunt în judecăți, în închisori, în prigoniri, în amară robie și în orice fel de necaz, nevoie și strâmtorare”[7].

            Fratele Sf. Vasile, Sf. Grigorie de Nyssa învață că filantropia este ,,însușirea caracteristică naturii divine”. Dincolo de ajutorul social, Sf. Grigorie, cerșetorul și săracii sunt ,,frații întru Hristos” care trebuie priviți cu dragoste și grijă frățească.

            Cel dintâi care a organizat sistematic filantropia a fost Sf. Vasile cel Mare. Ajuns episcop în 370 și-a așezat reședința într-un complex social. Acesta includea un spital de boli infecțioase și o instituție pentru cei nevoiași . Aceste așezăminte sunt cunoscute sub numele de Vasiliada și erau situate la periferia orașului.

            Inițiative filantropice au avut și Sf. Ioan cel Milostiv al Alexandriei care a purtat de grijă celor 7.500 de săraci ai eparhiei sale, dar și patriarhul Tarasie al Constantinopolului (784-806) care a ajutat pe bolnavii de lepră și pe cei cu dizabilități, i-a hrănit pe cei flămânzi și a protejat orfanii și văduvele. În timpul iernii, patriarhul a dat haine și pături celor nevoiași.

            Mănăstirile ofereau adăpost, hrană și îngrijire medicală. În veacul al VI-lea, mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai oferea adăpost la 600 de persoane pe zi. Mănăstirile dăruiau la marile praznice diferite produse săracilor: vin, carne, miere, fasole etc.

            Împăratul era un model de filantropie, întemeietorul Imperiului Roman de Răsărit, Constantin cel Mare a distribuit bisericilor fonduri care să fie destinate exclusiv acțiunilor filantropice pentru ,,săraci, orfani și femei decăzute”. De asemenea el a înființat case pentru cei sărmani și bătrâni, precum și alte instituții. Împărăteasa Flacilla (†386), soția lui Teodosie cel Mare a manifestat compasiune față de leproși, iar împărăteasa Eudoxia (401-460), soția împăratului Teodosie al II-lea a înființat mai multe spitale și locuințe pentru străini. Pe lângă împărați au fost și binefăcători privați între care a fost Sf. Anisia din Tesalonic.

            Între instituțiile filantropice ale Bizanțului primele au fost spitalele. Alături de acestea au mai funcționat leprozerii, maternități, dispensare oftalmologice și instituții de primire a copiilor abandonați. Bizantinii și-au adus o contribuție deosebită în multe ramuri ale medicinei, ca: anatomia, antropologia, fiziologia, igieno-epidemiologia, farmacologia terapeutică, patologia, parazitologia, neurologia-psihiatria, otorinolaringologia, dermatologia, toxicologia, fizioterapia, hidroterapia, stomatologia, dietetica și oftalmologia[8].

            Au existat spitale în Constantinopol, Tesalonic, Niceea, Castoria, Adrianopol, Efes, Theodosiopolis, Corint, precum și în alte orașe de provincie. Cel mai cunoscut spital era cel din Cezareea Capadociei, spitale construite pe lângă biserici, așa cum a fost cel de pe lângă biserica Sf. Irina din Constantinopol. Episcopul Bassianos al Efesului conducea un spital cu o capacitate de 70 de persoane în reședința eparhială.

            Împăratul Iustinian a mărit și înzestrat spitalul din Ierusalim, de la 100 la 200 de paturi și prevăzut cu un buget anual de 1.850 de solidi. Același împărat a ridicat spitalul din Antiohia și refăcut prin reamenajare și spitalul din Pythia din Bitinia.

            O descriere completă o avem de la spitalul care a funcționat în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. Întemeiată în 1136 de împărații Ioan al II-lea Comnenul și soția sa Irina, mănăstirea a avut un spital. Spitalul Pantocratorului avea cinci clinici principale. Prima dintre ele includea zece paturi pentru bolnavii care necesitau intervenții chirurgicale. Cele opt paturi ale celei de-a doua clinici erau destinate pacienților cu probleme oftalmologice și intestinale. Cele doisprezece paturi din a treia clinică erau rezervate femeilor bolnave. Cele douăzeci de paturi din celelalte două clinici erau folosite în tratarea unor maladii obișnuite. Spitalul a fost dotat cu șaizeci și unu de paturi deservite de treizeci și cinci de medici. Tipicul mai adăuga că în fiecare noapte cinci medici, patru bărbați și o femeie, trebuiau să rămână în spital[9].

            Un alt tip de instituții sociale au fost azilurile pentru străini numite Xenon-uri. Astfel de așezăminte au fost amintite de Sf. Ioan Gură de Aur fiindcă a-ți arăta ospitalitatea față de un străin, era ca și cum I-ai fi arătat-o lui Hristos.

            Oameni ai Bisericii au ridicat astfel de așezăminte: Sf. Sava la Ierusalim, egumenul Pavel al Mănăstirii Teoctist din Ierusalim, preotul Isaac, ucenicul Sf. Antonie cel Mare a pus bazele unui xenon în deșertul Nitriei. Tot în Egipt, la mănăstirea lui Isidor din Teba se găsește un astfel de așezământ. Alte instituții pentru străini au funcționat pe lângă alte mănăstiri: Sf. Mihail, o altă mănăstire din zona Manganei și alta în Bitinia, un alt xenodocheion a fost la Mănăstirea Gelsion din Asia Mică. Ele au existat și pe lângă biserici, cum e cazul celei din Nitriei, cea de pe lângă Sf. Irina din Constantinopol.

            Un loc deosebit îl are Xenon-ul lui Samson din Constantinopol. Descendent al lui Constantin cel Mare, Samson a fost hirotonit preot de către patriarhul Mina (536-552), datorită evlaviei și acțiunilor sale umanitare. Samson practica și medicina și se spune că l-a vindecat pe Iustinian de o boală gravă. Așezământul social care a funcționat până la începutul secolului al XV-lea a fost localizat în partea nordică a bisericii Sfintei Sofia din capitală.

            Al treilea tip de așezăminte sociale au fost căminele pentru bătrâni care erau în Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Tesalonic, Heracleea, Niceea, Efes, Nicomidia și Corint. Cel mai vechi gerocomeion a fost fondat de Sf. Împărăteasă Elena, mama Sf. Constantin cel Mare.

            Cele mai multe date le avem de la azilul Pantocratorului destinat persoanelor vârstnice, unde 24 de ,,schilozi, șchiopi și handicapați”, urmau să primească adăpost și protecție. Șase asistente au fost angajate pentru a se ocupa de ei. Directorul complexului i se cerea în mod expres să nu accepte persoane sănătoase sau capabile să-și câștige singure existența. Rezidenților li se oferea pâine, vin, fasole uscată, ulei, brânză, bani de haine și lemn pentru foc și încălzit și daruri speciale la diferitele sărbători religioase[10].

            Ultimele patru instituții sociale cunoscute din mediul bizantin au fost: orfelinatele și așezămintele pentru săraci. Pe lângă orfelinate au funcționat cămine pentru copii așa cum a fost cazul cel din Mânăstirea ,,Sf. Ap. Filip” din Constantinopol. În categoria așezămintelor pentru săraci, este cunoscut cel din Alexandria care a avut două etaje: primul ocupat de bărbați, iar al doilea a revenit femeilor. Date avem și despre existența în Imperiu a unor case pentru reeducarea tinerelor și case pentru orbi.

            Filantropia însoțea rugăciunea și era manifestarea vizibilă a acesteia. Rând pe rând, împărați, episcopi, preoți, monahi, medici au întemeiat așezăminte sociale în care au fost îngrijiți cei aflați în suferințe trupești și sufletești, deoarece orice instituție socială era dependentă de mănăstire sau parohie.

---

[1] Demetrios J. Constantelos, Filantropia bizantină și asistența socială, Editura Doxologia, Iași, 2014, p. 29 (Se va prescurta în continuare Filantropia bizantină…).

[2] Demetrios J. Constantelos, Filantropia bizantină…, p. 41.

[3] Demetrios. J. Constantelos, op. cit., p. 44.

[4] Ibidem., p. 54-55.

[5] Ibid., p. 59.

[6] Ibid., p. 109.

[7] Ibid., p. 113-114.

[8] Ibid., p. 225.

[9] Ibid., p. 247-248.

[10] Ibid., p. 315.

Scriitorul Nicolae Breban la 90 de ani

   La Praznicul Întâmpinării Domnului a fost oficiată Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului, din parohia Birda, protopopiatul Deta.

  Cuvântul de învățătură pregătit de preotul Valentin Bugariu a căutat să explice Evanghelia zilei (Luca 2, 22-40) și a scos în priveliște chipul scriitorului, publicistului, scenaristului și regizorului Nicolae Breban cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viață.

       Socotit ,,cel mai original și puternic romancier postbelic” (Nicolae Manolescu), ,,vital... cu oase tari necesare unui prozator și... cu ambiții puse în slujba unui ideal a fost nu doar un mare luptător pentru arta literară...” (Eugen Simion), Nicolae Breban a însuflețit viața literară, jurnalistică și filmografică a României cu începere din anii '60 ai secolului trecut.

        Scriitorul Nicolae Breban s-a născut la 1 februarie 1934 la Baia Mare în familia preotului Vasile Breban, cleric greco-catolic în comuna Recea din Maramureș. Cedarea Ardealului de Nord, Ungariei în 1940, a mutat familia Breban la Lugoj, unde tatăl a fost în slujba Eparhiei Unite de aici, iar după 1948 după desființarea cultului, a fost mic întreprinzător și apoi preot ortodox la biserica din Mărțișorul Bucureștilor.

        Copilul, adolescentul și apoi tânărul Nicolae Breban a dat piept cu greutățile vieții fiind mereu persecutat din pricina originii nesănătoase, ori a lecturilor filosofice: exmatriculat de la Liceul ,,Coriolan Brediceanu” din Lugoj (1951) și de la Facultatea de Filosofie (1953) și cea de Limbi Moderne, specializarea Limba și literatura germană (1956) de la București și Cluj-Napoca, întotdeauna a găsit și puterea de a continua. Astfel a încheiat studiile liceale la Oradea (1952), s-a calificat în meseria de ,,strungar în fier” (1952), a urmat cursurile unei școli de șoferi profesioniști și apoi a devenit gestionar de piese auto la garajul Ministerului de Finanțe.

         În anul 1957 Nicolae Breban și-a făcut debutul literar cu schița Doamna din vis, în nr. 5 al revistei ,,Viața studențească”.

     Anul 1968 și adeziunea generației la mișcarea comunistă, în urma discursului lui Ceaușescu de condamnare a invaziei trupelor statelor socialiste în Cehoslovacia l-a găsit pe Breban redactor adjunct (1968-1970) și redactor șef (1970-1971) al revistei ,,România literară” unde a deschis coloanele publicației tinerilor, dar și proscrișilor zilei: Noica, Doinaș ori Balotă.

       Apariția romanului Animale bolnave (1968) i-a deschis autorului o altă poartă în orizontul creației artistice și anume o nouă profesie, cea de scenarist pentru filmele ,,Răutăciosul adolescent” (1969) și ,,Printre colinele verzi” (1971), ultimul ecranizarea romanului pentru care scriitorul i-a fost și regizor.

        Adeziunea la comunism s-a încheiat foarte repede pentru scriitorul Breban. Tezele din 1971 ale lui Nicolae Ceaușescu, reforma culturii după model coreean și chinezesc l-a făcut pe scriitor să riposteze în presa franceză, în momentul prezenței la Festivalul de Film de la Cannes (1971). Mai târziu, Breban a scris și un eseu de condamnare a dictaturii, Spiritul românesc în fața unei dictaturi.

      Gestul de condamnare a politicii Partidului l-a costat foarte mult. A fost eliberat din funcția de redactor șef al revistei ,,România literară” și din biroul Uniunii Scriitorilor, marginalizat, mereu hărțuit și la nivel politic și literar, a continuat să scrie și să publice. Așa au văzut lumina tiparului alte câteva lucrări:  romanele: Îngerul de gips (1972) și Bunavestire (1977).

        După un exil la Paris (1986-1990), Nicolae Breban a revenit în țară și a devenit directorul revistei ,,Contemporanul. Ideea Europeană”, pe care o conduce de 34 de ani, a dat tiparului operele scrise în ultima parte a regimului comunist, dar și cele elaborate în exil. Pentru întreaga sa activitate literară a fost ales membru corespondent (1997) și apoi titular (2009) al Academiei Române.

     Spirit combativ, a inițiat ,,rezistența prin cultură” în timpul dictaturii, a avut polemici, iar în memorialistică a vorbit de Dumnezeu, credință, tradiție, drama țăranului român și criza societății de după '89. În ceea ce privește ultima temă dezbătută, nu libertatea e cauza crizei, ci anarhia, bunul plac al noilor rechini sociali (Nicolae Breban, Vinovați fără vină, Editura Ideea Europeană, București, 2006, p. 132).