La Praznicul Întâmpinării Domnului a fost oficiată Sfânta Liturghie, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului, din parohia Birda, protopopiatul Deta.
Cuvântul de învățătură pregătit de preotul Valentin Bugariu a căutat să explice Evanghelia zilei (Luca 2, 22-40) și a scos în priveliște chipul scriitorului, publicistului, scenaristului și regizorului Nicolae Breban cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viață.
Socotit ,,cel mai original și
puternic romancier postbelic” (Nicolae Manolescu), ,,vital... cu oase tari
necesare unui prozator și... cu ambiții puse în slujba unui ideal a fost nu
doar un mare luptător pentru arta literară...” (Eugen Simion), Nicolae Breban a
însuflețit viața literară, jurnalistică și filmografică a României cu începere
din anii '60 ai secolului trecut.
Scriitorul Nicolae Breban s-a născut
la 1 februarie 1934 la Baia Mare în familia preotului Vasile Breban, cleric
greco-catolic în comuna Recea din Maramureș. Cedarea Ardealului de Nord,
Ungariei în 1940, a mutat familia Breban la Lugoj, unde tatăl a fost în slujba
Eparhiei Unite de aici, iar după 1948 după desființarea cultului, a fost mic
întreprinzător și apoi preot ortodox la biserica din Mărțișorul Bucureștilor.
Copilul, adolescentul și apoi
tânărul Nicolae Breban a dat piept cu greutățile vieții fiind mereu persecutat
din pricina originii nesănătoase, ori a lecturilor filosofice: exmatriculat de
la Liceul ,,Coriolan Brediceanu” din Lugoj (1951) și de la Facultatea de
Filosofie (1953) și cea de Limbi Moderne, specializarea Limba și literatura
germană (1956) de la București și Cluj-Napoca, întotdeauna a găsit și puterea
de a continua. Astfel a încheiat studiile liceale la Oradea (1952), s-a
calificat în meseria de ,,strungar în fier” (1952), a urmat cursurile unei
școli de șoferi profesioniști și apoi a devenit gestionar de piese auto la
garajul Ministerului de Finanțe.
În anul 1957 Nicolae Breban și-a făcut debutul literar cu schița Doamna din vis, în nr. 5 al revistei ,,Viața studențească”.
Anul 1968 și adeziunea generației la mișcarea comunistă, în urma discursului lui Ceaușescu de condamnare a invaziei trupelor statelor socialiste în Cehoslovacia l-a găsit pe Breban redactor adjunct (1968-1970) și redactor șef (1970-1971) al revistei ,,România literară” unde a deschis coloanele publicației tinerilor, dar și proscrișilor zilei: Noica, Doinaș ori Balotă.
Apariția romanului Animale
bolnave (1968) i-a deschis autorului o altă poartă în orizontul creației
artistice și anume o nouă profesie, cea de scenarist pentru filmele
,,Răutăciosul adolescent” (1969) și ,,Printre colinele verzi” (1971), ultimul
ecranizarea romanului pentru care scriitorul i-a fost și regizor.
Adeziunea la comunism s-a încheiat
foarte repede pentru scriitorul Breban. Tezele din 1971 ale lui Nicolae
Ceaușescu, reforma culturii după model coreean și chinezesc l-a făcut pe
scriitor să riposteze în presa franceză, în momentul prezenței la Festivalul de
Film de la Cannes (1971). Mai târziu, Breban a scris și un eseu de condamnare a
dictaturii, Spiritul românesc în fața unei dictaturi.
Gestul de condamnare a politicii
Partidului l-a costat foarte mult. A fost eliberat din funcția de redactor șef
al revistei ,,România literară” și din biroul Uniunii Scriitorilor,
marginalizat, mereu hărțuit și la nivel politic și literar, a continuat să
scrie și să publice. Așa au văzut lumina tiparului alte câteva lucrări: romanele: Îngerul de gips (1972) și Bunavestire
(1977).
După un exil la Paris (1986-1990),
Nicolae Breban a revenit în țară și a devenit directorul revistei
,,Contemporanul. Ideea Europeană”, pe care o conduce de 34 de ani, a dat
tiparului operele scrise în ultima parte a regimului comunist, dar și cele
elaborate în exil. Pentru întreaga sa activitate literară a fost ales membru
corespondent (1997) și apoi titular (2009) al Academiei Române.
Spirit combativ, a inițiat
,,rezistența prin cultură” în timpul dictaturii, a avut polemici, iar în
memorialistică a vorbit de Dumnezeu, credință, tradiție, drama țăranului român
și criza societății de după '89. În ceea ce privește ultima temă dezbătută, nu
libertatea e cauza crizei, ci anarhia, bunul plac al noilor rechini sociali
(Nicolae Breban, Vinovați fără vină, Editura Ideea Europeană, București,
2006, p. 132).
