Sâmbătă, 18 Martie s-a desfășurat la Școala Gimnazială ,,Sf. Maria”, Faza Județeană a Olimpiadei de Religie.
În debutul întâlnirii a fost oficiată o slujbă de mulțumire de către P. C. Părinte Sorin Lungoci, consilier eparhial Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Subiectele în număr de 3 au avut următoarele cerințe:
I. Pornind de la un stih din Acatistul Tuturor Sfințiilor s-a cerut: argumente scripturistice ale cinstirii sființilor; rolul acestora în viața creștinilor; moduri de exprimare către sfinți și diferențe între cinstire și idolatrie.
II. Realizarea unui text argumentativ pornind de la citatul biblic: I Corinteni 6, 12.
III. Un eseu în care trebuie scoase în evidență care sunt datoriile creștinului față Dumnezeu.
Din cei 250 de elevi, șapte au reprezentat Parohia ̸ Școala Gimnazială din Birda, Liceul Teoretic Gătaia: Weisz Markus, Stancov Lisa (cls, a VIII-a); Murgea Alexandra Maria, Matei Cristina, Goanță Florența, Marcu Diana (clasa a IX-a) și Buha Florina (cls. a XI). Elevii au fost însoțiți de dl. Doru Popa, profesor de religie la cele două școli timișene.
Reporter: Alexandra Maria Murgea