În prima săptămână din Postul Mare (10-17 martie) a fost organizată
Săptămâna duhovnicească în parohia Birda.
Cu acest prilej au fost
oficiate slujbe religioase zilnice atât în parohie, cât și în filie: Vecernia
(Duminică seara), Canonul cel Mare și slujba Pavecerniței Mari (luni, marți,
miercuri, joi), Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sființite (miercuri și
vineri), pomenirea morților (sâmbătă) și Vecernia, Utrenia și Sfânta Liturghie
a Sfântului Vasile cel Mare (Duminica).
În cadrul Sfintei
Liturghii au fost împărtățiți preșcolarii de la Grădinița cu P. N. Birda.
Au fost organizate două
exproziții: 1. de carte: ,,Iustin Moisescu, opere complete” și 2. de
fotografie: ,,Icoana Satului Românesc” în cadrul bisericilor din Birda și
Sîngeorge. Tot cu acest prilej al săvârșirii serviciilor religioase au fost
susținute 6 cateheze reunite sub titlul ,,Să ne amintim de Patriarhul Iustin
Moisescu”. Acestea au tratat viața și activitatea Patriarhului Iustin, opera
teologică, precum și contribuția la salvarea de la demolare a bisericilor
bucureștene.