vineri, 19 iulie 2019

,,Bocșa Culturală – 20 de ani de la apariție”

Sărbătorirea Zilelor Orașului Bocșa a debutat prin organizarea unei manifestări culturale ce a fost compusă din omagierea revistei de cultură ,,Bocșa Culturală”, lansări de carte și versuri toate reunite la Muzeul ,,Constantin Lucaci” din localitate.
Inițiativa și organizarea s-a datorat doamnei bibliotecar Gabriela Șerban, managerul Bibliotecii Orășenești ,,Tata Oancea” și redactorul-șef al revistei trimestriale ,,Bocșa Culturală”. Au vorbit cu acest prilej Dan Liuț, directorul Casei de Cultură din Bocșa, criticul și istoricul literar Gheorghe Jurma, editorul publicației, pr. dr. Daniel Crecan, prof. dr. Mihai Vișan, istoric și Gabriela Șerban, bibliolog.
De la sărbătorirea Centenarului Banatului și împlinirea a 300 de ani de industrie metalurgică la Bocșa, până la formarea civilizației sub influența Imperiului Austriac, Boșca s-a dezvoltat necontenit. Apariția revistei ,,Bocșa Culturală” se funtamentează pe o bogată tradiție publicistică în urbe.
Doamna Gabriela Șerban a apreciat faptul că revista a oferit cititorilor pagini de istorie și religie, a îndemnat la prețuirea valorilor și a promovat cultura locală și cea bănățeană oferind pagini de literatură (poezie, proză și istorie literară) celor interesați.
În partea a doua a întâlnirii au fost lansate trei volume. Primul, Bibliografia revistei Bocșa Culturală (2014-2018), Editura Tim, Reșița, 2019 (autor Gabriela Șerban) a fost prezentată de Gheorghe Jurma care a apreciat necesitatea unui astfel de instrument pentru documentare și cercetarea științifiică.
Al doilea volum, Ioan Vidu, Creația literară, Editura Eurostampa, Timișoara, 2019 (îngrijit de prof. dr. Constatin-Tufan Stan). Cartea a fost realizată de muzicologul Viorel Cosma, profesorul Tufan Stan îl completează întregindu-l cu alte câteva piese documentare. Sumarul oferă doritorilor pagini de literatură și artă națională. Cartea ni-l înfățișează pe Ioan Vidu în diferite ipostaze: profesor, culegător de folclor, organizator de cursuri pentru dirijorii corurilor sătești și om politic.
A treia carte, o plachetă de poezii cu titlul Poemele fericirii (2018) aparține tânărului poet Ovidiu Gligu. Matematician și teolog prin formare, autorul este în prezent profesor de religie ortodoxă la Bruxelles. Preotul dr. Boris Tasici din Reșița a apreciat efortul trudnic al poetului, ,,un om cu darul de a înmulți frumusețea”.
Poetul Ovidiu Gligu care a primit Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România oferă în acest nou volum imagini vii care își trag seva din viața satului bănățean din zona Oraviței natale.
Erwin Josef Ţigla a prezentat colecția filatelică ,,România și Uniunea Europeană”.
Poezia a întregit în mod integrator manifestarea. Au recitat poezii Costel Simedrea, Ion Grecu și Ovidiu Gligu.
Mihai Chiper, redactorul revistei ,,Arcadia” din Anina o oferit revistei sărbătorite și redactorului acesteia o Diplomă de Onoare cu prilejul împlinirii a 20 de ani de apariție neîntreruptă.
În încheierea zilei la sediul bibliotecii au avut loc alte două evenimente culturale: vernisajul colecției pictorului Viorel Coțoiu (prezintă dr. Ada D. Cruceanu) și o șezătoare literară a poeților prezenți cu acest prilej la Bocșa.
Din partea parohiei Birda a participat preotul dr. Valentin Bugariu.