La biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Voiteg s-a desfășurat în 3 iulie Școala de Vară organizată împreună cu parohiile Birda și Gătaia.
Programul a fost pregătit
de P. C. Părinte Dragan Giorgiev, parohul locului și a debutat cu un moment
liturgic, citirea Acatistului Sfintei Treimi de către participanți.
După otpustul slujbei în
foișoarele din curtea bisericii s-au desfășurat ateliere de creație sub titlul
de origami, adică arta plierii hârtiei colorate rezultând flori, vapoare,
iepușași ș. a.. Tot acum au fost jucate partide de șah, rummy, moara etc.
Pe terenul de fotbal s-a
jucat un meci între participanți. Reveniți în curtea bisericii aici fost
organizat un concurs de muzică în care și-au dat concursul mai mulți copii. Au
interpretat cântece: Denisa Scrofan, Anamaria Giorgiev, Ana Negrea, Mădălina
Popescu și Alexandru Orășanu. Hora prieteniei a încheiat activitățile zilei.
Ultimul popas a fost făcut
la fabrica Tehnica din Voiteg unde participanții au văzut halele de pregătire
și finisare a lemnului precum și mini zoo-ul de aici.
De remarcat a fost
prezența doamnei prof. Camelia Fogaș, directorul Școlii Gimnaziale din Voiteg,
precum și a prof. Bianca Bădiță, prof. Nicoleta Brădeanu, a preotesei Ana Maria
Giorgiev la derularea activităților zilei
Bucuria, veselia, prietenia au fost pașii făcuți
de fiecare din cei 37 de participanți și în această zi.