Luni, 10 Prier a fost oficiată
Sfânta Liturghie a Darurilor nai înainte sfințite în biserica cu hramul
,,Învierea Domnului” din parohia Gătaia, protopopiatul Deta.
Sfânta
Liturghie a fost săvârșită de către P. C. Părinte Codruț Matei de la capela
Spitatului de Psihiatrie din localitate iar P. C. Părinți Călin Negrea, parohul
locului, Iulian Popa de la parohia Colonia Gătaia și Valentin Bugariu de la
parohia Birda au administrat Taina Mărturisirii copiilor din clasele IX-XII de
la Liceul Teoretic din Gătaia. Elevii au fost însoțiți la Sf. biserică de către
dl. Doru Popa, profesorul de religie.
Această
părtășie de Hristos se înscrie în Acordul de Parteneriat încheiat între Biserică
și Școală. În cursul unui an școlar au fost prevăzute: activități religioase,
culturale și filantropice a întărit părintele paroh al comunității
creștin-ortodoxe din Valea Bârzavei.