Cel de-al 2-lea
număr al ,,Monitorului Primăriei Comunei Birda” debutează cu un mesaj pascal al
primarului Comunei, dl. Marius Gh. Stoian cu titlul ,,Paștele – Sărbătoarea Învierii
a miracolului, a luminii și a iubirii creștine” și îndreptat către locuitorii
Comunei și ai satelor aparținătoare.
Din cele 4
pagini ale numărului am reținut sprijinul Consiliului Local și al Primăriei în
organizarea unor concursuri, evenimente realizate în scopul afirmării valorilor
locale, a dezvoltării creativității și a bazei materiale a Școlii Gimnaziale.
Amintim în
acest sens Festivalul Concurs ,,Lada cu zestre” desfășurat la Deta în care au
evoluat: Cristina Suciu, Snejana Drăghici (recitare în grai); Denisa Scrofan
(muzică) și Cercul de împletituri al Școlii Gimnaziale. O a doua întrecere, de
astă dată artistică a fost ,,Bucuria Învierii în suflet de copil” în cadrul
căreia au evoluat mai mulți elevi de Gimnaziu și Liceu.
Campania
,,Badea Cârțan – ai carte ai parte” inițiată de Radio Timișoara a ajuns la
Birda. Prin cadrul acesteia au fost donate bibliotecii școlare, 200 exemplare
de carte.
O grijă
deosebită a fost păstrarea ceremonialului tradițional al Rugii bănățene, unde
în cadrul programului folcloric au evoluat maeștri ai cântului bănățen între
care amintim pe profesorii Carmen Popovici-Dumbravă și Marius Cîrnu.
Un articol de
fond al Praznicului Învierii Domnului este cel intitulat: ,,Tradiții populare”
(p. 1; 3) în care este scoasă în evidență religiozitatea populară a românilor.
Religia creștină a dat un sens nou tradiților și obiceiurilor pagâne existente
în cotidianul românilor.
Felicităm
pentru această reușită pe inițiatorii și semnatarii acestor articole dar și
pentru buna difuzare. Și acest număr a ajuns în fiecare casă al locuitorilor
Comunei și ai satelor: Sîngeorge, Berecuța și Mănăstrire.