Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Condac 1: Glasul al 8-lea:
Apărătorule
cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea
veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce
ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!
Icos 1:
Făcătorule al îngerilor și Doamne
al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda
preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav
de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Condac 2:
Văzând,
Doamne, pe văduva care plângea foarte și, precum atunci, milostivindu-Te, ai
înviat pe fiul ei pe care îl ducea să-l îngroape, așa înviază și sufletul meu
cel omorât cu păcatele, Iubitorule de oameni, și Te milostivește spre mine,
care-ți cânt: Aliluia!
Icos 2:
Înțelesul cel greu de pătruns,
căutând Filip să-l înțeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis
către dânsul: Atâta vreme ai fost cu Mine și n-ai cunoscut că Tatăl este întru
Mine și Eu întru Tatăl? De aceea, Ție, Celui ce ești necuprins, cu frică Îți
grăim:
Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;
Iisuse, Împăratul cel preaputernic;
Iisuse, Stăpânul cel îndelung-răbdător;
Iisuse, Mântuitorul cel preamilostiv;
Iisuse, Păzitorul meu cel preabun;
Iisuse, curățește păcatele mele;
Iisuse, ridică fărădelegile mele;
Iisuse, iartă nedreptățile mele;
Iisuse, Nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;
Iisuse, Ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;

Condac 3:
Iisuse, Care
ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim,
îmbracă-mă și pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului
Tău celui Sfânt, și-mi dă să-Ți cânt cu dragoste: Aliluia!
Icos 3:
Iisuse, Cel ce ai mulțime de
îndurări, Care ai chemat pe vameși și pe păcătoși și pe cei necredincioși, nu
mă trece cu vederea acum pe mine, cel asemenea lor; ci, ca niște mir de mult
preț, primește cântarea aceasta:
Iisuse, puterea cea nebiruită;
Iisuse, mila cea fără de sfârșit;
Iisuse, frumusețea cea prealuminată;
Iisuse, dragostea cea nebiruită;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;
Iisuse, miluiește-mă pe mine, păcătosul;
Iisuse, auzi-mă pe mine, cel zămislit întru fărădelegi;
Iisuse, curățește-mă pe mine, cel născut în păcate;
Iisuse, învață-mă pe mine, netrebnicul;
Iisuse, luminează-mă pe mine, întunecatul;
Iisuse, curățește-mă pe mine, întinatul;
Iisuse, scoate-mă pe mine, desfrânatul;

Condac 4:
Vifor de
gânduri îndoielnice având înăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te, Iisuse,
fiind cu trup și umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat și,
primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!
Icos 4:
Auzit-a orbul, Doamne, că Tu
treci pe cale și a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă; și chemându-l
i-ai deschis ochii. Luminează cu mila Ta și ochii cei cugetători ai inimii
mele, ai celui ce grăiesc:
Iisuse, ziditorul celor de sus;
Iisuse, răscumpărătorul celor de jos;
Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt;
Iisuse, înfrumusețătorul făpturilor;
Iisuse, mângâierea sufletului meu;
Iisuse, luminătorul minții mele;
Iisuse, veselia inimii mele;
Iisuse, sănătatea trupului meu;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, luminătorul meu, luminează-mă;
Iisuse, izbăvește-mă de tot chinul;
Iisuse, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul;

Condac 5:
Precum ne-ai
răscumpărat pe noi de demult din blestemul Legii cu sângele cel izvorâtor din
Dumnezeu, Iisuse, așa ne scoate și din lanțurile cu care șarpele ne-a
împiedicat, prin patimile cele trupești, prin îndemnările spre desfrânare și
prin trândăvia cea rea, pe cei care-ți cântăm: Aliluia!
Icos 5:
Văzând pruncii evreilor în chip
omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile și, cunoscându-L pe El a fi
Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi
aducem Ție cântare, grăind:
Iisuse, Dumnezeul cel adevărat;
Iisuse, Fiul lui David;
Iisuse, Împăratul cel preaslăvit;
Iisuse, Mielul cel nevinovat;
Iisuse, Păstorul cel prealuminat;
Iisuse, păzitorul prunciei mele;
Iisuse, îndreptătorul tinereților mele;
Iisuse, lauda bătrâneților mele;
Iisuse, nădejdea cea de la moartea mea;
Iisuse, viața mea de după moarte;
Iisuse, liniștea mea la judecata Ta;
Iisuse, dorirea mea, nu mă rușina pe mine atuncea;

Condac 6:
Vestirea și
graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe
pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai viețuit, Cel ce ești neajuns, și durerile
noastre le-ai ridicat, de unde, cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins
a-Ți cânta: Aliluia!
Icos 6:
Răsărit-a în lume lumina
adevărului Tău și s-a izgonit înșelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru,
că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi dobândind mântuire, mulțumire
Îți aducem, cântând așa:
Iisuse, adevărul cel ce izgonești înșelăciunea;
Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;
Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor;
Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă;
Iisuse, pâinea vieții, satură-mă pe mine, cel flămând;
Iisuse, izvorul înțelepciunii, adapă-mă pe mine, cel însetat;
Iisuse, veșmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine, cel întinat;
Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine, nevrednicul;
Iisuse, dătătorul celor care cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele;
Iisuse, Cel ce afli pe cei care Te caută, află și sufletul meu;
Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă;
Iisuse, răscumpărătorul păcătoșilor, curățește fărădelegile mele;

Condac 7:
Vrând să
descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus,
Iisuse, și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, și ca un Dumnezeu
din morți ai înviat și cu slavă la ceruri Te-ai înălțat și ne-ai ridicat pe
noi, care-Ți cântăm: Aliluia!
Icos 7:
Arătat-a făptură minunată,
arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire, S-a întrupat
și din mormânt a înviat, nestricând pecețile, și la apostoli prin ușile
încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credință strigăm:
Iisuse, Cuvântul cel necuprins;
Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;
Iisuse, puterea cea neajunsă;
Iisuse, înțelepciunea cea mai presus de cuget;
Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;
Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;
Iisuse, împărăția cea nebiruită;
Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârșit;
Iisuse, tăria cea preaînaltă;
Iisuse, puterea cea veșnică;
Iisuse, Făcătorul meu, miluiește-mă;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Iisuse, Cuvântul cel necuprins;
Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;
Iisuse, puterea cea neajunsă;
Iisuse, înțelepciunea cea mai presus de cuget;
Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;
Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;
Iisuse, împărăția cea nebiruită;
Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârșit;
Iisuse, tăria cea preaînaltă;
Iisuse, puterea cea veșnică;
Iisuse, Făcătorul meu, miluiește-mă;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 8:
Văzând străină
întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deșartă și mintea spre
cele dumnezeiești să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât,
ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei care-I cântăm Lui: Aliluia!
Icos 8:
Cu totul era între cei de jos, și
dintre cei de sus nicicum nu S-a despărțit Cel negrăit, când de voie pentru noi
a pătimit, și cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa, a
dăruit viață celor ce-I cântă:
Iisuse, bucuria inimii;
Iisuse, tăria trupului;
Iisuse, lumina sufletului;
Iisuse, repejunea minții;
Iisuse, bucuria cunoștinței;
Iisuse, nădejdea cea aleasă;
Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;
Iisuse, slava mea cea preaînaltă;
Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Iisuse, bucuria inimii;
Iisuse, tăria trupului;
Iisuse, lumina sufletului;
Iisuse, repejunea minții;
Iisuse, bucuria cunoștinței;
Iisuse, nădejdea cea aleasă;
Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;
Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;
Iisuse, slava mea cea preaînaltă;
Iisuse, dorirea mea, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, caută-mă pe mine;
Iisuse, Mântuitorul meu, mântuiește-mă;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 9:
Toată firea
îngerească, Iisuse, fără de încetare slăvește preasfânt numele Tău în ceruri,
strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi, păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină,
cântăm: Aliluia!
Icos 9:
Pe retorii cei mult grăitori îi
vedem tăcând ca niște pești fără de glas când voiesc a vorbi despre Tine,
Iisuse, Mântuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat
ești și viețuiești ca om deplin. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta,
cu credință grăim:
Iisuse, Dumnezeul cel preaveșnic;
Iisuse, Împăratul împăraților;
Iisuse, Stăpânul stăpânitorilor;
Iisuse, Judecătorul celor vii și al celor morți;
Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;
Iisuse, mângâierea celor ce plâng;
Iisuse, slava săracilor;
Iisuse, nu mă judeca pe mine după faptele mele;
Iisuse, curățește-mă după mare mila Ta;
Iisuse, izgonește de la mine trândăvirea;
Iisuse, luminează-mi gândul cel tainic al inimii;
Iisuse, dă-mi aducere aminte de moarte;

Condac 10:
Vrând să
mântuiești lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea
noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea, s-a
preaînălțat numele Tău mai mult decât tot numele și de la toate făpturile
cerești și pământești auzi: Aliluia!
Icos 10:
Împărate cel preaveșnic,
Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curățește-ne de toată întinăciunea,
precum ai curățit pe cei zece leproși, și ne tămăduiește pe noi, precum ai
tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameșul, ca să cântăm Ție
cu umilință acestea:
Iisuse, vistierul cel nestricat;
Iisuse, bogăția cea neîmpuținată;
Iisuse, hrana cea tare;
Iisuse, băutura cea nesecată;
Iisuse, îmbrăcămintea săracilor;
Iisuse, folositorul văduvelor;
Iisuse, apărătorul celor lipsiți;
Iisuse, ajutătorul celor osteniți;
Iisuse, îndreptătorul celor străini;
Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare;
Iisuse, liniștea celor învăluiți;
Iisuse, Dumnezeule, ridică-mă pe mine, cel căzut;

Condac 11:
Cântare cu
totul de umilință aduc Ție eu, nevrednicul, și strig Ție ca și cananeeanca:
Iisuse, miluiește-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de
diavolul, cu patimi și cu urgie fiind aprins, și dă-mi tămăduire mie, celui
ce-Ți cânt: Aliluia!
Icos 11:
Luminătorul cel primitor de
lumină al celor dintru întunericul necunoștinței, Pavel, care mai înainte Te
izgonea pe Tine, socotind puterea glasului cel de Dumnezeu înțelepțitor, și-a
limpezit pornirea cea rea a sufletului. Așa și mie luminează-mi luminile cele
întunecate ale sufletului, ale celui ce grăiesc Ție:
Iisuse, Împăratul meu cel preatare;
Iisuse, Dumnezeul meu cel preaputernic;
Iisuse, Domnul meu cel fără de moarte;
Iisuse, Ziditorul meu cel preaslăvit;
Iisuse, Îndreptătorul meu cel preabun;
Iisuse, Păstorul meu cel preaîndurat;
Iisuse, Stăpânul meu cel preamilostiv;
Iisuse, Mântuitorul meu cel preamilosârd;
Iisuse, luminează-mi mintea cea întunecată cu patimile;
Iisuse, tămăduiește-mi trupul cel rănit cu păcatele;
Iisuse, curățește-mi mintea de gândurile cele deșarte;
Iisuse, păzește-mi inima de poftele cele viclene;

Condac 12:
Dăruiește-mi
har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, și mă primește pe mine, cel
ce mă pocăiesc, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, și mă
cheamă pe mine, trândavul, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine,
și mă auzi pe mine, cel care-Ți cânt Ție: Aliluia!
Icos 12:
Slăvind întruparea Ta, Te lăudăm
toți și credem cu Toma că Domn și Dumnezeu ești, Cel ce șezi de-a dreapta
Tatălui, și vei judeca viii și morții. Atunci mă învrednicește șederii celei
de-a dreapta pe mine, cel ce zic:
Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuiește-mă;
Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă;
Iisuse, căldura cea iubită, încălzește-mă;
Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-mă;
Iisuse, veșmântul cel luminat, înfrumusețează-mă;
Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-mă;
Iisuse, piatra cea scumpă, strălucește peste mine;
Iisuse, soarele dreptății, luminează-mă;
Iisuse, lumina cea sfântă, strălucește peste mine;
Iisuse, de durerile cele sufletești și trupești izbăvește-mă;
Iisuse, scoate-mă din mâna potrivnicului;
Iisuse, izbăvește-mă de focul cel nestins și de alte chinuri veșnice;

Condac 13:
O, preadulce
și întru tot îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum
această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei,
și păzește moștenirea Ta de vrăjmașii cei văzuți și de vei nevăzuți, de venirea
altor neamuri asupra noastră, de neputințe și de foamete, de toate supărările
și rănile cele aducătoare de moarte, și din chinurile cele viitoare scoate-ne
pe toți, care cântăm Ție: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)
După aceasta
se zice iarăși Icosul întâi: Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor...
Și Condacul întâi: Apărătorule cel mai mare și Doamne...
Icos 1:
Făcătorule al îngerilor și Doamne
al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputului, mintea și limba, spre lauda
preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav
de demult, ca să grăiesc și eu acestea:
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;
Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;
Iisuse preadulce, slava patriarhilor;
Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;
Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;
Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;
Iisuse prealine, bucuria călugărilor;
Iisuse preamilostive, dulceața preoților;
Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;
Iisuse preadulce, bucuria cuvioșilor;
Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;
Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!
Condac 1:
Apărătorule
cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea
veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce
ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!
Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos, alcătuită de Sfântul Isaac
Sirul
Doamne, Iisuse
Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de
întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele.
Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile
mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma
trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să
îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe
Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe
care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici.
Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre
Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta,
cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea
întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai
pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de
durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la
moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea
cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea
de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei
pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul
bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să
pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de
tot binele. Dă-mi așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din
sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine
închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit
de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească.
Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din
verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și
se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este
mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate
felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine,
nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea de mulțumire
Doamne,
Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor și a toată
milostivirea, a Cărui milă este nemăsurată și iubire de oameni adânc neajunsă,
la a Ta slavă căzând, cu frică și cu cutrenur, ca niște robi netrebnici, cu
umilință aducem acum mulțumire bunătății
Tale, pentru binefacerile ce au fost asupra robilor Tăi (N); și ca pe Domnul,
Stăpânul și Binefăcătorul, Te slăvim, Îți cântăm și Te lăudăm. Și iarăși căzând
înaintea Ta, mulțumind, rugând cu umilință nemăsurata și nespusa Ta
milostivire, ca precum ai binevoit a primi acum rugăciunile robilor Tăi și cu
milostivire i-ai învrednicit a li se împlini cererile, așa și de acum înainte
învrednicește-i a spori întru dreapta credință, în dragostea cea către Tine și
cea către aproapele și întru toate faptele cele bune și a dobândi ale Tale
binefaceri, împreună cu toți credincioșii Tăi. Mântuiește-i de toată reaua
întâmplare, dăruindu-le pace și liniște. Și ne învrednicește pe toți, totdeauna
mulțumire a aduce, cele prea bune a grăi și a cânta Ție Celui fără de început
al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh,
Dumnezeului celui slăvit întru o ființă. Slavă Ție, Dumnezeului nostru,
Dătătorul nostru de bine, în vecii vecilor.
Rugăciune de intrare în Noul An
Stăpâne
Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată
făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și
îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună mulțumim Ție
pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră, în toată vremea
trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot îndurate, Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta. Și
păzește pe binecredinciosul popor de pretutindeni, pe cârmuitorii țării
noastre, pe mai marii orașelor și satelor și iubitoarea de Hristos oaste;
înmulțește zilele vieții lor întru sănătate deplină și le dăruiește sporire în toate
faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale la tot poporul Tău:
sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara
aceasta și toate orașele și satele izbăvește-le de toată reaua întâmplare,
dăruindu-le pace fără tulburare. Ca să ne învrednicim totdeauna a aduce
mulțumire Ție, Părintelui celui fără de început, împreună și Unuia-Născut
Fiului Tău și Preasfântului și de viață făcătorului Tău Duh, lui Dumnezeu celui
slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume. Slavă Ție,
Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor.
Otpustul
Imnul (glasul 8): Apărătoare Doamnă, pentru biruință, mulțumiri,
izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci,
ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să
strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!