În două prilejuri Regele Mihai a fost la Timișoara. Prima dată în toamna
anului 1946 când a asistat la ceremonialul târnosirii catedralei mitropolitane
în calitate de ctitor și în calitate de suveran prin participare activă la actul
sfințirii: ,,…Îmbrăcat în uniforma de ofițer de aviație, Regele sărută crucea
și Evanghelia din mâna patriarhului Nicodim, alăturându-se apoi impozantului
cortegiu, înconjurând catedrala după care, în acordurile coralei ˂˂Banatul>>,
care intona imnul ˂˂Trăiască Regele>>, în fruntea întregii asistențe
pătrunde în incinta locașului.
Invitarea Regelui la acest
eveniment, de către episcopul Lăzărescu, la doi ani după ce trupele sovietice
ocupaseră România și se pregătea instaurarea comunismului, era un gest de real
curaj, în virtutea prerogativelor pe care acesta le avea în Biserică.
Ceremonialul sfințirii
începe cu citirea de către episcopul Lăzărescu a actului comemorativ al
sfințirii, pe care-l semnează apoi Regele Mihai I, patriarhul Nicodim, dr. Petru
Groza, mitropolitul Bălan, episcopii Vasile al Timișoarei, Andrei al Aradului,
Nicolae al Clujului, Nicolae al Oradiei și Veniamin al Caransebeșului.
Urmează ritualul sfințirii
altarului cu așezarea moaștelor. Regele,
îmbrăcat în veșmânt ritual, participă activ la sfințire, ungând cu Mir zidurile
catedralei, după care se retrage. Începe Liturghia la care participă toți
ierarhii, mai puțin patriarhul, care se retrage, plecând împreună cu regele[1].
După 1990 într-o atmosferă
nu foarte favorabilă Regelui și nici familiei regale, Monarhul a fost primit cu
bucurie în mai multe rânduri la Timișoara și Mitropolitul Nicolae al Banatului.
În paginile foii eparhiale ,,Învierea”, Mitropolitul Nicolae a iscălit un
Editorial intitulat: ,,Paștile de la Timișoara cu unul din ctitorii
catedralei”: ,,…Pe un timp frumos, cu o mică întârziere față de ora prevăzută,
pe Aeroportul Internațional Timișoara a aterizat avionul în care Majestățile
Lor au sosit ˂˂acasă>>. Întâmpinați de oficialități locale și numeroși
simpatizanți, oaspeții regali au fost salutați prin cuvinte de întâmpinare
calde, rostite de Î. P. S. Mitropolit Nicolae și de primarul Timișoarei, dl.
ing. Gheorghe Ciuhandu. Alături de aceștia, între cei care i-au întâmpinat cu
pâine și sare s-au mai aflat prefectul județului Timiș dl. Dumitru Ganț și
comandantul Corpului V de Armată, generalul Florin Mancu.
Pe întreg parcursul
drumului de la aeroport până în oraș, numeroși timișoreni, și nu numai, și-au
manifestat sentimentele de simpatie pentru înalții oaspeți. la Ghiroda Veche,
primarul localității împreună cu numeroși localnici și un grup de 20 de tineri
îmbrăcați în frumoase costume naționale, unii călare pe cai, au întâmpinat pe
Majestățile Lor potrivit datinii românești, oferindu-le pâine și sare.
După cazarea în camerele
de oaspeți ale reședinței mitropolitane, în seara zilei de 25 aprilie a avut
loc – începând cu ora 19,15 – primul moment al ceremoniilor creștinești la care
Majestăților Lor au luat parte; slujba Prohodului Domnului nostru Iisus
Hristos. Înainte de a intra – după 51 de ani! – în catedrala mitropolitană, la
ora 19,15, într-o atmosferă încărcată de entuziasm, în aplauzele și uralele
spontane ale celor adunați, Majestățile Lor au au depus o coroană de flori la
troița din fața catedralei mitropolitane, amintindu-ne încă o dată cine sunt
cei datorită cărora putem astăzi să ne sărbătorim în deplină libertate
evenimentele creștine cruciale: eroii și martirii din decembrie 1989.
Apoi Majestățile Lor au
participat la sfânta slujbă a Prohodului Domnului. Un fapt care merită
consemnat s-a petrecut la intrarea în catedrală. Cu toată gravitatea momentului
liturgic din Vinerea Mare, credincioșii nu s-au putut abține să nu salute
într-un mod mai puțin obișnuit pentru noi, cei de azi, prezența Majestăților Lor
în catedrala mitropolitană: au aplaudat. Așa cum odinioară, în veacurile de aur
ale Bisericii primelor secole, credincioșii aplaudau în biserică vestitele
˂˂cuvinte teologice>> ale Sfântului Ioan Gură de Aur, acum, emoționați și
încântați de prezența distinșilor oaspeți, o bună parte din cei prezenți și-au
manifestat sentimentele aplaudând. Fără să fie nimic altceva decât o răbufnire
firească și sinceră, aplauzele credincioșilor au fost și ele o mărturie a unei
bucurii decente, care nu a umbrit cu nimic tristețea prilejuită de bocirea
omului Iisus Hristos, mort prin răstignire.
Așezați în tronurile ce li
s-au rezervat, Majestățile Lor împreună cu principesa Margareta și cu dl. Radu
Duda, însoțiți de suita regală, au asistat la solemna slujbă. Mânați de curiozitate
și de dorința de a păstra în sufletele lor chipurile Regelui Mihai I și al
Reginei Ana, credincioșii au umplut până la refuz catedrala. […]
În finalul acestei prime
slujbe săvârșită cu participarea Majestăților Lor, Regele Mihai I și Regina Ana
au salutat încă o dată mulțimea credincioșilor adunați în fața catedralei după
care s-au deplasat la reședința mitropolitană.
A doua zi a vizitei: 26
aprilie
Trei au fost momentele
principale ale acestei zile: vizita Majestăților Lor la biserica studenților,
urmată de vizita la mănăstirea Timișeni-Șag, după care, în noaptea de sâmbătă
spre duminică, participarea la slujba Învierii. […] La intrarea în comuna Șag,
primarul, înconjurat de localnici, a întâmpinat pe Majestățile Lor cu pâine și
sare. […].
În manifestările de
simpatie ale celor prezenți, Majestățile Lor au intrat în catedrala arhiplină. Aici, ca și în seara precedentă, credincioșii
au umplut până la refuz balcoanele și naosul sfântului lăcaș ctitorit
– după cum știm cu toții – chiar de către Majestatea
Sa, Regele Mihai I, acum 51 de ani. […].
În continuare Î. P. S. Sa
l-a invitat pe Regele Mihai I să se
adreseze credincioșilor. Reamintindu-ne
esențialul, Majestatea Sa a înțeles să vorbească într-un singur sens:
omagiindu-i și pomenindu-i pe eroii martiri uciși la Timișoara în timpul
Revoluției din decembrie 1989, cei fără de a căror jertfă un asemenea
Paște, petrecut alături de Majestățile Lor, ar fi fost cu neputință. […]
Înainte de toate trebuie
să ne reamintim un fap esențial, și anume că există o ordine de drept divin a lumii: prezența
Majestăților Lor printre noi ar putea fi o lectio
divina grație căreia să putem redescoperi scara valorilor atât de necesară
reașezării pe temelii durabile a societății românești actuale, de prea mult
zguduită și prită în evoluția ei de sechelele comunismului. […]”[2].
