Din inițiativa P. C. Părinte Iulian Popa, sprijinit de Consiliul și
Comitetul Parohial a fost sărbătorit hramul bisericii cu hramul ,,Sfântul
Ierarh Nicolae” din parohia Colonia Gătaia, protopopiatul Deta.
Și anul acesta această zi
deosebită din viața comunității creștin-ortodoxe din acest cartier al tânărului
oraș Gătaia s-a bucurat de slujirea P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul
Detei și a preoților din parohiile învecinate: Codruț Matei (Spitalul de
Psihiatrie), Zoran Milovanov (Berecuța), Călin Negrea (Gătaia) și Tiberiu Dan
Gherasim (Ferendia), mai mulți credincioși din parohie.
Cuvântul de învățătură a
fost susținut de P. On Părinte Prot. Ioan Prisăcean care a vorbit celor
prezenți despre importanța Sf. Ier. Nicolae pentru creștinătatea de astăzi și
în special pentru comunitatea parohială din Colonia Gătaia.
Acest an este unul special
pentru cinstirea hramului, fiind un An comemorativ al Patriarhului Justinian
(1948-1977) în timpul căruia a fost ridicată actuala biserică parohială cu
efortul susținut al preotului Octavian Găvan și al credincioșilor. Al doilea
popas comemorativ este închinat Mitropotului Nicolae Corneanu (1962-2014) cel
care la 5 noiembrie 1976 a târnosit sfântul lăcaș. Pe prestolul altrarului se
păstrează Sfânta Evanghelie tipărită
cu binecuvântarea patriarhului Justinian în care Mitropolitul Nicolae a notat
acest fapt al temeluirii noii biserici.
După otpustul Sfintei
Liturghii la invitația P. C. Părinte paroh Iulian Popa, prin grija Consiliului
Parohial a fost organizată o agapă la Cominul Cultural din Gătaia la care au
fost poftiți toți cei prezenți la Sf. Liturghie.