În cadrul cultului public divin a fost folosită cântarea atât sub formă
responsorială, cât și polifonică, în care toți participanții la rugăciunea
publică au dat răspunsurile la rugăciunilor clerului în comun.
Corul este o formație polifonică, dar poate fi numită așa, chiar și
impropriu, obștea de credincioși sau un grup de bărbați și femei care dau
răspunsurile la Sfânta Liturghie melodic sau polifonic.
În societatea bănățeană, corul bisericesc a apărut în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea. După prof. Vasile Vărădean, corurile au proliferat nu
numai în mediul urban, ci și, mai ales la sate. În numeroase localități, fie
rurale, fie urbane, existau chiar și câte două formații corale. Numai între
1880 și 1900 au apărut 140 de astfel de astfel de formații.
Între corurile sătești amintim Corul
bisericesc din satul Chizătău, înființat la stăruința preotului Trifu Șepețianu
în 1857. O altă mișcare remarcabilă a fost cea de la Mercina, jud.
Caraș-Severin. Corul bisericesc de aici a fost înființat de învățătorul
Vicențiu Gurguț în 1865. Din șirul celor 16 dirijori pe care i-a avut corul
de-a lungul timpului îi amintim pe Vidu Guga (1918-1961) și Nistor Miclea,
dirijori și compozitori care au înființat numeroase coruri în diverse
localități bănățene.
Profesorul și compozitorul bănățean
Zeno Vancea (1900-1990), cu lucrări în componistica și muzicologia bisericească
a pledat în lucrarea Muzica bisericească la români. Studiu critic, Editura
Mentor, Timișoara, 1944, pentru necesitatea întoarcerii creatorilor la
sursele muzicii bizantine și psaltice, cu o viziune preponderant polifonică a
tratării muzicale.
Gruparea corală din Banloc a
avut mai multe denumiri Corul Căminului ,,Înfrățirea” (1935), Corul lui
,,Ștefi” din 1945 până în zilele noastre. Primul dirijor a fost învățătorul
Augustin Ioan Mihuți (1893). Între dirijori sunt amintiți învățători, profesori
și preoți. Între dirijorii cunoscuți îi pomenim pe învățătorul Ioan Ștefi
(1945-1950; 1984), prof. Ioan Iedu (1961-1972) și preotul Petru Achim
(1990-prezent).
Corul a făcut câteva deplasări la
concursuri și recitaluri: București (1928), unde a obținut locul II pe țară,
Deta (1901), Opatița (1935), Gătaia (1972), Jamu Mare (1974), Lugoj (1981) și
în alte localități: Gaiu Mic, Livezile, Parța și Toager.
Din chestionarul trimis părintelui
Gaitin Grecu s-a aflat că acest cor are o alcătuire univocală, cor de bărbați
(1894; 1945; 1980), când una mixtă (1963). Numărul coriștilor s-a situat între
40 (1894) și 80 (1963). Din repertoriu amintim ,,Bănățeana” de Sabin V. Drăgoi,
,,Brazi flăcăi ai României” și ,,Sara pe la noi” de Iosif Velceanu.
Documentele atestă și existența unui
Cor de copii (1934) care s-a deplasat la Timișoara unde a dat răspunsurile la
Sfânta Liturghie[1].
Corul bisericesc din Banloc
activează și astăzi dând răspunsurile la Sfânta Liturghie și Sfintele Taine.
Revista ,,Foaia Diecezană” a
Episcopiei Caransebeșului amintește că în anul 1903 cu prilejul ,,vizitațiunii
canonice” a protopopului de la Buziaș a cântat ,,corul bărbătesc (de) nou
înființat” de învățătorul George Usonescu la Berecuța. Din anul 1904
corul a devenit mixt. Ultima informație pe care o avem se referă la concertul,
însoțit de o producție teatrală de la Mănăstirea ,,Sfântu George”, cu prilejul
sfințirii școlii din Berecuța. Atunci Corul Bisericesc Greco-Ortodox Român a
interpretat: ,,Iată ziua triumfală” de Alexandru Podoleanu; ,,Cântecul
străinătății” și ,,Lugojeana” de Ion Vidu[2].
Formația muzicală de la Birda a fost apreciată ca
una din cele mai vechi ,,pârghii de ridicare a culturii” din Banat considera
prof. univ. dr. Dumitru Jompan.
Prima știre legată de acest cor o
avem din ziarul ,,Albina” din Budapesta care în 1873 au fost enumerate patru
piese muzicale în interpretarea ansamblului din Birda: ,,Chemarea patriei”;
,,Hora Unirii”; ,,Marșul lui Iancu” și ,,Sabia lui Traian”. Activitatea corului
a continuat, astfel că în 1898, preotul Ioan Mărgineanțu a fost dirijorul
corului. Corul potrivit chestionarului dr. Nicolae Ilieșu, a activat până în
1920. În anul 1937, corul s-a numit ,,Doina” și a fost condus de dirijorul Vidu
Guga din Mercina[3].
După Revoluția din 1989, activitatea
corală a fost reluată în anul 1995, când a fost reactivat corul bisericesc
condus de prof. Ion Petrescu, licențiat al Institutului Teologic din București.
A treia perioadă de viață a corului
a fost cea între anii 2005-2011, când Corul de tineret a fost dirijat de educ.
Jana Sărăndan.
Două surse documentare, trimit la
anul 1924, când Reuniunea de Cântări din Butin bisericești condusă și
dirijată de preotul Nicolae Câlniceanu, clericul care a ridicat actuala
biserică a localității a participat la un concert caritabil, iar suma de bani
strânsă a fost folosită la făurirea bisericii[4].
Corul din Cebza a fost una
din cele mai vechi instituții și educație muzicală rurală. Prima atestare
documentară i-o datorăm cercetătorului Ștefan Mărcuș, care fixează începuturile
acestei formații în anul 1859. Corul a avut mai multe denumiri: Cor Bisericesc
(1910), Corul Plugarilor (1869) și Reuniunea Română de Cântări și Muzică
(1935). După reorganizare, formația corală a funcționat până în 1965. Istoria
muzicală a consemnat șapte dirijori între care au fost învățători, țărani și
preoți. În pomenim aici pe preotul Tiberiu Buru.
Cu prilejul sfințirii bisericii
satului, corul a dat răspunsurile la Liturghia arhierească din 1946[5].
Corul din Ciacova a luat
naștere în anul 1886 cu titulatura Corul Bisericesc Greco-Ortodox (1892). În
șirul dirijorilor sunt pomeniți învățătorul Iuliu Vuia (1899), Trifu Petcu și
înv. Vasile Rebigia (1923-1962).
Corul a dat concerte în împrejurimi:
Petroman (1891), Caransebeș (1892), Ghilad, Șipet (1893), Timișoara (1894;
1936; 1958; 1972), Jebel (1886), Lugoj (1909; 1970), Buziaș (1935; 1969);
Gătaia (1958; 1972), Arad (1969). În 1950 Reuniunea de Cântări din Ciacova s-a
desființat prin hotărâre judecătorească.
Corul a fost de bărbați până în
1943, apoi mixt până în 1972 și a fost compus din 70-85 de coriști.
Formația și-a avut locul de
repetiții în incinta hotelurilor ,,Național” și ,,Rössel”, iar în ultimii ani
pe scena Căminului Cultural[6].
Informațiile despre Corul din
Clopodia sunt foarte sumare și de o mică extensie în timp (1922-1928). În
anul 1922 aici a activat un cor bărbătesc, dirijat de Achim Iser, primar. Un
,,dirijor-primar”, caz unic în istoria muzicii corale din Banat.
În anul 1928 activau aici un Cor
bisericesc ortodox și unul Greco-Catolic, dirijat de Ioan Dulea[7].
Corul de bărbați din Denta și
cel mixt s-au înființat în anul 1907 prin strădania învățătorului Vasile Stoica
și a cetățeanului Ion Gongea. Denumirea inițială a formației, Reuniunea de Cântare
(1907) s-a schimbat în Corul ,,Tinerimea Română” (1912) și Corul ,,Lira”
(1928).
Conducătorii acestui cor au fost
Vasile Stoica (1912-1923), învățător-director; Ion Gongea; Simion Stoica jr.
(1926-1931), doctor în teologie; Iosif Micu (1928-1934), dirijor și
compozitor-țăran; Gheorghe Căpățână (1934-1970), țăran.
Corul a avut reprezentații în
localitățile Buziaș (1936; 1937), Banloc, Deta, Gad, Gaiu Mic, Ghilad, Jamu
Mare, Jebel, Radna (1958) și Voiteg[8].
Reuniunea de Cântări din Deta
a luat naștere în anul 1882 și a fost dizolvat printr-un Decret al Consiliului
de Miniștri în 1950. Corul a fost reactivat în anul 1976, iar singurul dirijor
cunoscut a fost Ștefan Planzer.
Mișcarea culturală a fost susținută
a fost susținută și promovată de Reuniunea Culturală ,,Sentinela” din Deta.
Secțiunea culturală a fost compusă din Alexandru Chevereșan (președinte) și
Aurel Colojoară (Denta), Petru Bizeria, P. Crăciunescu, Zaharia Gheorghe
(Mănăstire), Iliia Iedu (Gaiu Mic).
Tot la Deta activa și Reuniunea
germană de cântări (1922)[9].
La Ferendia a existat odată
cu funcționarea bisericii și un cor bisericesc, care dădea răspunsurile
la slujbele religioase, și înainte de corul de copii instruit de învățătorul
Achim Miloia.
La începutul secolului al XIX-lea pe
lângă învățătorul Achim Miloia au activat alți dirijori de cor, învățătorii
Trifu Cozac, Aurel Crăciun, Gheorghe Câmpeanu și Ana Olde.
Potrivit unor mărturii avem
informația că la Ferendia, în anii 1935-1936, a funcționat un cor bisericesc dirijat
de Ilie Leu.
Pe lângă cor, comunitatea mai avea
și fanfară[10].
Primul Cor bisericesc ortodox
din Folea datează din anul 1924 și a fost dirijat de Traian Gavrilă
(1934), Ilie Bagiu (1934) și S. Bagiu, plugar.
Formația lui Traian Gavrilă s-a
deplasat la Timișoara la două festivaluri de muzică (1934; 1936) și a ocupat
locul al II-lea, respectiv calificativul ,,foarte bine”.
Reorganizarea ansamblului a fost posibilă doar în anul 1965. Gruparea aceasta a depășit numărul de 35 de coriști[11].
Primele inițiative ale organizării unui cor școlar la Gătaia s-au datorat învățătorului Dumitru
Cântecul coral a fost organizat
statutar în perioada interbelică, anii 1925-1928, când comercianții din Gătaia
au pus bazele Corului bărbătesc ,,Harmonia”. Țăranii din localitate au pus
bazele Corului ,,Doina” în anul 1936, dirijat de Iorgu Lina țăran din Folea.
Din anul 1957 începe renașterea
Corului ,,Doina”, precum și perioada sa de afirmare pe plan local și regional.
Corul a fost condus de dirijorul Trifu Petcu, profesor la Școala din Gătaia,
căruia i-au succedat prof. Dumitru Buda, Ladislau Csizmaric, prof. Achim Pele.
Corul a devenit al Casei Naționale
(1975) a avut în perioada de apogeu 70 de coriști.
După 1989 corul a fost condus de
prof. Nicolae Pușcașu și preotul Adam Rugaci (1996-2015).
Corul ,,Doina” a participat la
diverse concursuri și recitaluri la București, Deva, Pitești, Timișoara, precum
și în numeroase sate bănățene.
Corul ,,Doina” al Parohiei Gătaia
funcționează și astăzi[12].
Corul din Ghilad datează din
anul 1892 și a purtat mai multe nume: Corul Vocal al Plugarilor Români (1892),
Corul ,,Doina”, Corul Vocal (1896), Corul Vocal Greco-Ortodox (1904).
Sunt cunoscuți șase dirijori între
care Ion Chișodan (1894), ,,teolog absolvent”. Aceștia au condus o formație
compusă din 28 de membri în 1891, până la 60 de membri în 1964, într-o
alcătuire de voci egale bărbătești, de femei sau mixtă[13].
Corul de Plugari din Jebel a
apărut în 1899 și a fost reînființat în 1900. Acesta a purtat denumirea de
Corul Reuniunii Române Greco-Ortodoxe (1902) și apoi de Ansamblu bisericesc
până în 1935.
Între cei 13 dirijori cunoscuți îi
amintim pe Ioan Surlașiu (1905-1912; Adam Fiștea (1920), învățător; Liviu
Surlașiu (1933); Ion Bojin (1964-1999)[14].
Atestat documentar pentru prima oară
în anul 1926, corul din Lățunaș s-a numit Cor Bisericesc (1935); Cor al
Căminului Cultural ,,Mihai I” (1937). În funcția de președinte a acestei
alcătuiri muzicale vocale au fosr desemnați Emilia Stoica (1941-1946),
învățătorul și preotul Ștefan Turcu (1937), director al Căminului. Părintelui i
s-a datorat obținerea dreptului de întrunire la repetiții și concerte a
coriștilor.
Între cei șase instructori de cor
este pomenit și Vidu Guga (1928), dirijor-țăran din Mercina, jud.
Caraș-Severin.
În anul 1945 formația era alcătuită
doar din bărbați și număra 65 de inși.
Din repertoriul corului am
identificat colinde și cântece patriotice: ,,Colo sus și mai în sus”,
Colindița”, ,,Doamne a Tale cuvinte”, ,,Noi umblăm și colindăm” și imnul ,,Hora
Unirii”.
Corul s-a desființat în 1958 după
participarea la Concursul Regional al Artiștilor Amatori de la Timișoara, la
care Corul a obținut Premiul al III-lea[15].
Corul din Macedonia a fost
înființat în anul 1884 de învățătorul Simeon Miloș, care a funcționat la școala
confesională între anii 1884-1905. Conducătorii corului au fost învățătorii
Teodor Săvescu, Victor Preda și Iosif Boldea.
În perioada interbelică, corul s-a
despărțit în două, apoi s-a reunit și a avut sub conducerea cântărețului
Gheorghe Ciorogar, un real progres valoric.
Dacă la început corul și-a
desfășurat activitatea numai în biserică, dând răspunsurile la serviciile
divine, la praznicele bisericești mai mari, sau participând la înmormântări și
cununii, mai târziu și-a lărgit sfera de activitate organizând serbări
culturale, răspândind prin cântec lumina ziditoare a culturii[16].
Satul Obad a avut un cor din
1889. Inițial, corul s-a numit Corul Societății Române de Cântări și Muzică.
Cum din când în când coriștii mai dădeau răspunsurile la Sfânta Liturghie i s-a
atribuit și denumirea de Cor bisericesc (1909; 1948)[17].
În anul 1912 este amintit preotul
Gheorghe Ionescu, preotul localității care a fost ajutat de învățătorul Victor
Giurgiu, originar din Petroman s-a pus bazele corului bisericesc.
După Unire, în anul 1923, din
inițiativa preotului Gheorghe Lungu s-a înfiripat un cor pe patru voci, cu
timpul, s-a redus numai la un cor bărbătesc[18].
Corul din Opatița a fost
înființat în 1902 de către preotul V. Usonescu. A purtat mai multe denumiri:
Cor Bisericesc Ortodox Român (1902; 1932; 1935; 1937); Corul Greco-Ortodox Român
(1907). Între dirijori amintim preoți, învățători și plugari. Selectiv îi
amintim pe învățătorul Damaschin Marian (1902-1903) și preotul Dimitrie Petcu
(1919).
În biserică s-au interpretat
fragmente din Sfintele Liturghii compuse de Gheorghe Dima, Timotei Popovici și
cântece funebrale de Ion Vidu.
Ca mai toate alcătuirile de acest
fel, corul de aici, la început a fost format numai din bărbați, până prin anul
1924, apoi a devenit mixt. Numărul participanților a fost de 30 în 1902 și el
s-a dublat în 1925.
Corul a dat concerte în sat, dar și
în localitățile învecinate: Berecuța, Birda, Deta, Mănăstire[19].
Corul Vocal din Pădureni
(1896), Corul ,,Lira” (1900); Reuniunea de Cântări (1935) sau Societatea Corală
,,Concordia” nu sunt decât una și aceeași entitate muzicală vocală care a
pornit la drum în 1895 înființată de dascălul Petru Arnăutu. Șirul dirijorilor
a continuat cu preotul Claudiu Teaha (1897) și învățătorii Nicolae Pava
(1939-1944) și Simion Pițu. Corul bisericesc din Pădureni activează și azi, dând
răspunsurile la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători[20].
În anul 1912 învățătorul Pavel
Moroieviciu a înființat un cor bărbătesc la Percosova care din pricina
administrației maghiare a fost desființat în 1913.
Corul a fost reactivat pentru că
dirijorul-plugar Pau Farca l-a condus până în 1920.
În anul 1956 a luat naștere echipa
de călușari din sat.
Corul din Petroman a luat
naștere în anul 1891 la inițiativa ,,notarului cercual” Nicolae Papp(u). Primul
dirijor a fost Constantin Manea, țăran din comuna Chizătău. În arhiva parohială
se păstrează până astăzi partiturile Sfintei Liturghii armonizate de Trifu
Șepețianu, de asemenea cântece de Ion Vidu, ,,Bobocele și inelele” și altele.
Lui Constantin Manea i-au urmat țăranul Dimitrie Popovici din Petroman, apoi
învățătorul Aureliu Bălan care învață corul Liturghia de Antoniu Sequens.
Același dirijor îi învață pe coriști, Liturghia de Ion Vidu.
Din anul 1928 conducerea corului a
fost luată de învățătorul Milan Constantinovici. El a instruit Liturghia
armonizată de Vorobchevici care s-a cântat în biserica din Petroman până în
1940.
În 1947 numărul coriștilor era de 40
de persoane. Ultimul dirijor cunoscut a fost Ioan Ștefi (1956-1966).
De la începuturile lui, Corul s-a
numit Corul Bisericii Greco-Ortodoxe (1891) și apoi Corul Bisericii (1910;
1934)[21].
O știre despre un concert urmat de
un joc popular în Sculea la anul 1899, este o atestare documentară certă
a unui început. Gruparea muzicală respectivă s-a numit Societatea Corală
,,Armonia” (1937).
Corul Tinerimii Școlare l-am
remarcat pentru întaia oară în anul 1902 cu prilejul unui concert. În
repertoriul corului a figurat și un ,,Heruvic” de A. Sequens.
Știri despre existența corului
din Șemlacu Mare apar în documente după anul 1907. Formația corală s-a
numit Societatea ,,Cântecul nostru” (1937).
Cei doi dirijori Ioan Ciclovan,
cantor și Aurel Dabici (1935-1945) s-au deplasat cu corul ,,în pelerinaj” la
Mănăstirea Săraca și în localitatea Opatița cu ocazia sfințirii steagului
Reuniunii de acolo (1935)[22].
Anii unui început al muzicii
corale la Șipet, 1883, ba chiar 1873 nu sunt susținuți de atestări documentare.
Corul bisericesc și laic (1922) sau Corul ,,Ion Vidu” (1922-1937). Corul a fost
fondat de preotul Iuliu Popovici și a fost condus de nouă dirijori. Selectiv îi
amintim pe următorii dirijori: Iuliu Popovici (1922-1924); Gheorghe Simianțu
(1935-1938); preotul Petru Turlici (1938-1970).
Corul avea partituri ale
compozitorilor: Ion Vidu, Sabin V. Drăgoi, Tiberiu Brediceanu, I. D.
Chiricescu, Gheorghe Dima. Vidu Guga, Nistor Miclea, Mircea Neagu, Nicolae
Oancea ș. a.
Corul bărbătesc ca alcătuire, apoi
mixt a adunat laolaltă 40 (1958) și 80 (1960) de cântăreți.
Anii unui început al muzicii corale
la Șipet, 1883, ba chiar 1873 nu sunt susținuți de atestări documentare. Corul
bisericesc și laic (1922) sau Corul ,,Ion Vidu” (1922-1937). Corul a fost
fondat de preotul Iuliu Popovici și a fost condus de nouă dirijori. Selectiv îi
amintim pe următorii dirijori: Iuliu Popovici (1922-1924); Gheorghe Simianțu
(1935-1938); preotul Petru Turlici (1938-1970).
Corul avea partituri ale
compozitorilor: Ion Vidu, Sabin V. Drăgoi, Tiberiu Brediceanu, I. D.
Chiricescu, Gheorghe Dima. Vidu Guga, Nistor Miclea, Mircea Neagu, Nicolae
Oancea ș. a.
Corul bărbătesc ca alcătuire, apoi
mixt a adunat laolaltă 40 (1958) și 80 (1960) de cântăreți[23].
Locuitorii Voitegului au organizat
în anul 1883 o petrecere în favoarea corului. O reluare a activității o avem în
1921.
Formația s-a numit: Corul Bisericii
(1926); Corul Plugarilor ,,Armonia” (1937).
În anul 1936 corul era bărbătesc și
număra 30 de interpreți.
Între dirijorii Societății îi
amintim pe Ioan Berlovan (1921), învățător; Ion Băcală (1925-1960), învățător;
Ion Cionga, dirijor-țăran, Ștefan Cioclade.
Corul Parohiei ,,Sf.
Gheorghe” din Voiteg funcționează și astăzi fiind condus de preotul ic.
Dragan Giorgiev.
Fenomenul coral din localitățile din
zona Deta se înscrie în cel bănățean de la sfârșitul veacului al XIX-lea, o
dovadă sigură a vitalității satului bănățean și a motivației românilor de a
întreprinde ceva în cadrul culturii bănățene.
Astfel că mai fiecare așezare își
avea cultura sa proprie în care cântarea corala, fanfara, echipele de dansatori
își aveau locul lor bine stabilit. Unele din aceste coruri (Banloc, Gătaia,
Voiteg) dăinuie și astăzi.
Mișcarea corală sătească a avut două
modele de urmat și anume Corul de la Chizătău, al cărui partituri a fost
preluat de cel de la Petroman și Corul de la Mercina, model luat de Corurile de
la Birda, Lățunaș și Șipet.
În cadrul compoziției, corurile au
folosit literatura bisericească muzicală, lucrările lui Antoniu Sequens
(profesor la Institutul Teologic din Caransebeș), Isidor Vorobchievici
(profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuți), Ion Vidu (profesor la
Institutul Teologic din Arad).
Dirijorii acestor coruri au fost
preoții, învățătorii și plugarii satelor, în care îi amintim pe protopopul
Petru Turlici (1938-1970) din Șipet, Vidu Guga din Mercina (la corurile din
Lățunaș și Birda), Iorgu Lina din Folea (la corul din Gătaia), iar coriștii au
fost în marea lor majoritate românii plugari.
Dacă astăzi, mișcarea corală este
mult diminuată, acest fenomen își are explicația în depopularea satelor, în
migrația tinerilor spre oraș, dar și a dispariției plugarilor de odinioară
înlocuiți de organizarea muncii agricole prin arendare.
[1] Dumitru Jompan, Coruri
din Banat. Lexicon I (A-J), Editura Banatul Montan, Reșița, 2006, p. 19-20
(Se va prescurta în continuare Coruri I…).
[2] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 28.
[3] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 34-35.
[4] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 56.
[5] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 95.
[6] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 105.
[7] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 111.
[8] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 128.
[9] Dan N. Buruleanu, Ioan
Traia, Deta. Album monografic, Editura Solness, Timișoara, 2012, p.
140-141.
[10] Ioan Traia, Ferendia.
Satul de pe șapte coline, Editura Eurostampa, Timișoara, 2017, p. 282-286.
[11] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 141.
[12] Valentin Bugariu, Gătaia.
Monografie, Editura Sitech, Craiova, 2021, p. 224-225.
[13] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 148.
[14] Dumitru Jompan, Coruri
I…, p. 170.
[15] Dumitru Jompan, Coruri
din Banat. Lexicon, vol. II, (K-R), Editura Nagard, Lugoj, 2011, p.
10 (Se va prescurta în continuare Coruri II…).
[16] Ioan Traia, Cornel
Bercea, Viorel Jiva, Macedonia. Un sat cu nume și oameni cu renume, Editura
Orizonturi Universitare, Timișoara, 2006, p. 122-123.
[17] Dumitru Jompan, Coruri
II…, p. 90.
[18] Dumitru Jompan, op.
cit., p. 90.
[19] Ibidem.,, p.
97-98.
[20] Ibid., p. 118.
[21] Ioan Traia, Viorel
Jiva, Cornel Bercea, Petroman, adevărat sat bănățean, Editura Orizonturi
Universitare, Timișoara, 2008, p. 152-153.
[22] Dumitru Jompan, Coruri
din Banat. Lexicon, vol. III (S-Z), Editura mecAtrin, Brașov, 2017,
p. 28 (Se va prescurta în coninuare Coruri III…).
[23] Dumitru Jompan, Coruri
III…, p. 28 și urm.
