În prima Duminică din
Postul Mare, Duminica Ortodoxiei, prin purtarea de grijă a P. C. Părinte Ioan
Emanuel Popescu, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Ciacova, a fost oficiată
Taina Sfântului Maslu, de obște, în biserica parohială cu hramul ,,Adormirea
Maicii Domnului”, din parohia Ciacova, protopopiatul Deta.
Cu acest prilej au slujit P. C.
Părinți Florin Groza (parohia Jebel), Valentin Bugariu (parohia Birda), Daniel
Rusan (parohia Livezile) și Daniel Groza (parohia Petroman).
Cuvântul de învățătură ocazional, a
fost susținut de către părintele Valentin Bugariu care a vorbit despre
importanța cinstirii Duminicii Ortodoxiei prin rugăciune și împărtășire cu
Sfintele Taine în cadrul bisericii parohiale.
S-au bucurat de comuniune și eleoungere
mai mulți credincioși din parohia Ciacova.