Sărbătorim la sfârșitul
lui Noiembrie și în prima zi a lui Decembrie două momente deosebite din istoria
spiritualității poporului român: Ziua Sfântului Apostol Andrei (30 Nov.)
încreștinătorul românilor și Ziua Națională (1 Dec.) ca moment al unității și
solidarității românilor fărâmițați în cele trei Țări Românești.
Mândria că suntem români, că avem valori incontestabile
care ne-au menținut ca popor de-a lungul vremii. O cultură bună sau rea, dar
superioară multora care ne-a fost reazim și datorită căreia nu am fost
asimilați de popoarele care vremelnic ne-au stăpânit. Și cu toate acestea am
rămas străjeri ai Carpaților, ai câmpiilor mănoase până la Marea cea mare.
Capcana contemporaneetății constă în părăsirea valorilor
naționale strivite de tăvălugul nu întotdeauna civilizator al Europei. De aceea
și întrebarea justă de ce să sărbătorim?
Sărbătoarea religioasă și cea națională sunt momente în
care dăruim sufletului nostru hrană îmbelșugată, trupului tihnă și omului
întreg privire spre Veșnicia udată de lacrimiile și sângele înaintașilor,
temelia țării. Grija față de ȚARĂ ar trebui să ne fie tuturora CREZUL
existenței de zi cu zi. Patria ca loc de taină, locuință nu doar al generației
de astăzi cît și a moșilor și strămoșilor noștri.
De aceea uitând măcăr acum de egoismul și individualismul
nostru să cinstim ziua, ca o rememorare a începuturilor apostolice ale
creștinismului românesc și a desăvârșirii unității statale a românilor din
provinciile istorice. Să înălțăm o rugăciune, să aprindem o lumânare, să dăruim
o floare Jertfei celor care nu mai sunt dar care ne-au dăruit nouă o Țară
frumoasă cum alta nu mai e. Așa cum odinioară poetul nepereche Nichita Stănescu
afirma: ,,Limba română este patria mea” și noi să ne facem Patrie din valorile
națiunii noastre: limba, credința și tradițiile noastre.
Un gând străbate clipa:
La mulți ani ROMÂNIA! La mulți ani ROMÂNE!
