Din Evanghelie: Matei 22,
15-46; 23, 1-39
,,Ierusalime, Ierusalime,
care omori pe prooroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine; de câte ori
am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu
ați voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie; Căci vă zic: De acum nu Mă veți
mai vedea până când nu veți zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele
Domnului” (37-39).
Prima Sedealnă:
Pe Mirele, fraților, să-L
iubim, candelele noastre să le îngrijim, în virtuți strălucind și-n credință
dreaptă; ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiți, cu fecioarele cele
înțelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună
nestricăcioasă (Tipic bisericesc, Editura
Arhiepiscopiei Timișoarei, Timișoara, 2003, p. 272).
Din Canon:
De lenea sufletului meu
dormitând eu, Mire-Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din virtuți, și
m-am asemănat fecioarelor cele neînțelepte, trândăvind în vremea lucrării.
Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale, ci scuturând somnul meu
cel întunecat, scoală-mă și mă primește în cămara Ta, împreună cu fecioarele
cele înțelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc și strigă
neîncetat: Doamne mărire Ție (Tipic
bisericesc, p. 276).