Oul este substitutul divinității primordiale care este înfrumusețat prin
vopsire și încondeiere în Săptămâna Patimilor pentru a fi jertfit și mâncat
sacramental în ziua de Paști. Izvoare istorice și arheologice certe atestă că,
înainte de Hristos, a existat obiceiul de a se face cadou ouă colorate la
marile sărbători sezoniere, în special la Anul Nou. Astfel, la sărbătorile de
primăvară vechii perși își dăruiau unii altora ouă de diferite culori, la
celebrarea zeului Ianus tinerii romani își trimiteau ouă de culoare roșie
împreună cu alte cadouri. Apariția în ceremoniile antice de înnoire a timpului
a oului, în special a oului colorat, se baza pe concepția cosmogonică care
asocia Universul cu oul generator de viață. Chinezii credeau, de pildă, că
Cerul și Pământul formează un uriaș ou de pasăre: Cerul ar fi învelișul
Pământului, asemănător cojii de ou care învelește gălbenușul.
În Creștinism, oul colorat și împodobit prin încondeiere, este simbolul
Mântuitorului care părăsește mormântul și se întoarce la viață, precum puiul de
găină ieșit din găoace. La început oule se vopseau cu plante în galben –
culoarea Soarelui pe bolta Cerului, și în roșu – culoarea discului solar la
răsărit și apus. Ulterior, ouăle au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu
figuri de îngeri, cu un miel și cu diferite motive astrale, fitomorfe și
zoomorfe. După milenii de evoluție a credințelor, românii înroșesc și încondeiază
ouăle primăvara, la sărbătoarea centrală a calendarului festin creștin,
Paștile. De un rar rafinament artistic, aceste meșteșuguri îmbină tradițiile
creștine cu numeroase credințe și obiceiuri precreștine.
Pentru a juca rolul de
substitut ritual al personajului sacru, care moare și renaște împreună cu anul
calendaristic, oul trebuia supus unui scenariu ritual: era ales la Miezul
Păresimilor, ziua de miercuri din mijlocul Postului Mare; gătit ( colorat și încondeiat)
în Săptămâna Patimilor; ucis, prin lovire violentă în cap (Ciocănitul ouălor)
și mâncat sacramental în ziua de Paști. Cojile ouălor sparte puteau aduce
oamenilor prin diferite practici magice frumusețe și sănătate, să lege și să
îndepărteze oamenii, să grăbească căsătoria fetelor, să dea belșug și rod bogat
holdelor, să înmulțească vitele etc. (Ghinoiu, 2017, p. 127-128).
a. Maica Domnului cu Fiul
în brațe este urmărită de iudei. Ca să scape de ei, face ouă roșii pe care le
aruncă înapoi. Iudeii se miră de frumusețea ouălor și, între timp, Maica
Domnului scapă.
b. Mântuitorul era
prigonit de iudei, care aruncau asupră-i pietre. Atunci, ,,în loc să fugă de
dânșii, Iisus Hristos rosti niște cuvinte tainice, în urma cărora toate
pietrele care le zvârleau iudeii se prefăceau în ouă roșii”.
c. După Răstignirea
Mântuitorului, în vreme ce învățații iudeilor stăteau la masă, negând Învierea
prin fraza ,,Când va învia cocoșul ce-l mâncăm noi acum și când se vor preface
aceste ouă fierte și curățite din albe, cum sunt, în roșii, atunci va învia
Iisus! […] prin puterea lui Dumnezeu, toate ouăle se făcură îndată roșii, iar
cocoșul din blidul cu zeamă învie”.
d. Maica Domnului așează sub crucea răstignirii un coș de ouă peste care
curge sângele Mântuitorului și le colerează în roșu.
e). Chiar în timpul
Învierii Domnului Maria Magdalena, care vrea să cumpere ouă de la o evreică, o
salută pe aceasta cu ,,Hristos a înviat”! Evreica refuză să creadă, spunând că
,,atunci va învia Hristos când se vor face ouăle din coșercile mele roșii! […]
N-a apucat însă bine ea a rosti cuvintele acestea și iată că ouăle cele albe se
făcură, prin minunea lui Iisus Hristos, roșii” (Hedeșan, 2005, p. 229-230).
Ion Ghinoiu, Calendarul
țăranului român. Zei și mituri, Editura Univers Enciclopedic Gold,
Bucureșt
Otilia Hedeșan, Lecții despre Calendar. Curs universitar, Editura
Universității de Vest, Timișoara.
