Floriile sunt personificări ale florilor celebrate în duminica ce
le poartă numele, Duminica Floriilor, peste care Biserica creștină a suprapus
sărbătoarea Intrării triumfale a Domnului Iisus în Ierusalim. Ca reprezentări
mitice, Floriile sunt identificate în mitologia romană cu Zeița Flora, frecvent
atestată de arheologi în Dacia romană. La reînvierea naturii, când înfloresc
plantele, salcia și pomii fructiferi, s-au adăugat semnificații noi, în special
cele legate de cultul moșilor și strămoșilor. În această zi se fac pomeni, se
curăță mormintele și cimitirele, se înfig ramuri de salcie, se invocă spiritele
morților ș. a..
Ramura
de salcie sfințită la biserică este simbol al castității și renașterii anuale a
vegetației. Cu crenguțe de finic, identificate de creștini cu cele de salcie,
evreii l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea triumfătoare în Ierusalim. Ramurile
înflorite de salcie sfințite în Duminica Floriilor au diverse întrebuințări:
îmbodobesc icoanele, crucile, mormintele, troițele, ferestrele, ușile și
porțile caselor; asigură protecție magică și alungă spiritele malefice; sunt
date vitelor pentru a fi mâncate ca să se înmulțească; sunt înfipte în pământul
holdelor sau atârnate în pomii fructiferi și butucii de viță de vie pentru a le
da rod bogat; previn durerile de șale în timpul secerișului dacă femeile și
bărbații se încing cu ele; opresc vijeliile și ploile cu grindină pe timpul
verii; ajută să se prindă vrăjile și descântelele etc. La Florii, în unele sate
din Oltenia, copiii colindau cu ramuri verzi de salcie, iar femeile, la
Circovii Marinei (16-18 iulie), făceau din crenguțe de salcie un cerc prin care
treceau bolnavii pentru vindecare. Coronițele din salcie erau obiecte sacre prin
care se sărutau fetele la însurățit și, uneori, erau purtate pe cap de
Paparudă. Local, în ziua de Florii se scotea mărțișorul făcut cadou la 1 martie
pentru a fi agățat într-un măceș sau într-un pom înflorit. În satele în care se
credea că în ziua de Florii înfloresc urzicile, acestea nu se mai foloseau în
alimentație, iar sărbătoarea se numea și Nunta Urzicilor (Ghinoiu, 2017, p.
121-122).
Ion Ghinoiu, Calendarul
țăranului român. Zei și mituri, Editura Univers Enciclopedic Gold,
București.
